Mâncați-aș gurița de bețivănică!


lilicuta

Eram în anul V de liceu și tata m-a rugat să stau la soră-mea, proaspăt absolventă a Facultății de Informatică, care primise post în Suceava și o garsonieră. Îi era și lui mai ușor, nu existau burse decât sociale și nu mă încadram chiar la sărăcie, așa că costurile erau mai mici dacă stăteam la ea. M-am conformat deși îmi era dor de fete, de râsetele de seara în pat, de miștourile pe care le făceam dimineața când ne scotea pedagoga la înviorare la 6,30 dimineața, astfel încât căutam orice prilej să mai stau pe la cămin o seară.

O asemenea ocazie s-a ivit în trimestrul III, era ziua uneia din fete, prietenă bună cu care stătusem ani de zile în cameră, nu puteam să lipsesc. Să nu vă imaginați niște orgii, zilele de naștere erau doar ocazii în care să ne adunăm, să râdem, să ne imaginăm cum va fi viața noastră după ce nu vom mai fi școlărițe, să povestim despre băieți, prietenii noștri sau simpatii, nimic însă ieșit din comun. Nici nu ne-am fi imaginat o zi onomastică la care să invităm băieți, să dansăm sau să cântăm, era exclus la noi la liceu.

Până când pedagoga a dat stingerea, lucrurile s-au desfășurat normal, sărbătorita a trebuit să pupe jumătate de cămin care i-au adus bomboane și flori, au fost servite prăjituri și suc (acel Brifcor despre care numai cei de generația mea îi mai știu gustul), i-am cântat ”Mulți ani trăiască” și am glumit pe seama faptului că iacă-tă, avea 20 de ani, era deja bătrână.

La ora 22,00 se dădea stingerea în tot căminul și fetele cuminți de pe Zamca trebuiau să treacă la nani. Nici noi nu puteam face altfel, chiar dacă era ziua uneia dintre noi, nu se admiteau excepții. Așa că am stins lumina și tăcerea s-a așternut peste cele 3 etaje ale căminului de fete de la Liceul Pedagogic, doar câinii se mai auzeau lătrând în depărtare.

–        Băi, dormiți ? am auzit-o pe sărbătorită șoptind.

–        Nu, cum mama naibii să dormim?

–        Oare o fi adormit dra Moldovan?

Domnișoara Moldovan era pedagoga care avea grijă de etajul II al căminului. Fată bătrână de vreo 60 de ani, fără familie, își avea domiciliul într-una din camerele de la capătul holului, special amenajată pentru ea într-un fel de apartament. La vârsta aceea ni se părea o femeie rea, fără suflet, ne uda cu cana de apă dacă nu ne trezeam dimineața la 6,15 când ne dădea deșteptarea, nu ne lăsa la televizor peste ora 22,00 așa că de multe ori nu apucam să vedem sfârșitul unui film. Privită cu ochii de acum, cred că drei Moldovan îi datorăm ceva din caracterul și puterea cu care am trecut peste toate greutățile vieții. 

–        Cred că o fi adormit, de ce întrebi?

–        Am o sticlă de lichior, hai să ne facem de cap!

N-a trebuit să spună de două ori. Nu eram dornice de băuturi, nu cred că era vreuna dintre colege care să se poată lăuda că băuse vreodată alcool mai mult de o picătură dar era acel sentiment că ne putem face de cap încălcând regulile.

Afară era lună plină iar în fața geamului trona un stâlp luminat așa că petrecerea cu lichior s-a desfășurat într-o lumină difuză, cum îi stă bine unei petreceri. Eram ca niște copii, fericite să facem prostii pe ascuns fără ne prindă părinții. Ne-am pus în pahare lichior și am sorbit din el râzând pe înfundate ca să nu ne audă maștera de la capătul holului.

Eu, care făceam pe vremea aceea sport de performanță, doar mi-am muiat buzele în băutura care mi s-a părut dulce –amăruie.  Nu-mi plăcea să beau nici un fel de alcool, mi s-a părut dintotdeauna răul care duce la alte belele din ce în ce mai mari, care te degradează, te face să-ți arăți partea animalică din tine atunci când depășești măsura. Mi-am format această convingere din cărți, filme dar și privind diverse cupluri în care unul dintre ei căzuse la un moment dat în patima băuturii. Sigur că nu era cazul nostru de atunci, dar mintea mea refuza să pună gura  pe licoarea care te putea face neom așa că paharul meu a rămas  aproape neatins, pentru mine era bucuria că stau cu fetele și prilejul de a povesti și glumi împreună.

Eram cinci fete care chefuiam la miez de noapte, la lumina unui bec de pe stradă, cu geamul larg deschis, cocoțate în vârful patului, hohotind la fiecare cuvânt spusă de una, cu temei sau fără temei hazos.  Puțin câte puțin, mai râzând, mai povestind cum ne imaginam că vom fi peste câteva luni când aveam să devenim învățătoare sau studente, mai întrebând pe cele ce aveau prieten și gând de căsătorie cum își imaginau viața de familie, lichiorul încet cobora în sticlă, era din ce în ce mai puțin iar fetele din ce în ce mai vesele. Cum vă spuneam, nici una nu era obișnuită cu alcoolul așa că, două dintre ele s-au făcut mangă, una doar s-a amețit și a adormit iar eu și Doina am rămas de pază ca lucrurile să nu o ia razna. Poate vă vine să râdeți dar așa s-a întâmplat, dintr-o sticluță de lichior s-au îmbătat de ziceai că au fost găleți de alcool.

–        Nu mai pot de cald! a început să se plângă una dintre cele căreia aburii alcoolului îi întunecase mințile. Mă arunc pe geam să mă răcoresc!

–        Ești nebună? am sărit și eu și Doina să o tragem din fața geamului unde nebuna se repezise. Stai dracului aici și vorbește mai încet că dacă se trezește dra Moldovan o încurcăm cu toatele.

–        Dar îmi este cald, trebuie să mă răcoresc.

–        Îți trag una de te răcorești imediat, i-a promis Doina, fioroasă.

În timp ce ne luptam cu cea care voia neapărat să zboare pe geam, ce-a de a doua colegă, și ea matoală, ne-a anunțat că-i este rău și-i vine să vomite. Imaginați-vă un cămin care dormea, cu o pedagogă zgipțuroaică la capăt de etaj și două fete pe holul întunecat bântuind către baie din care una mergea împleticindu-se și cu chef de vorbă iar cealaltă o sprijinea și-i pusese mâna la gură să nu se audă în tot căminul vocea ei ascuțită:

–        Mi-i rău, mi-i foarte rău!

–        Na, lasă să-ți fie! Cine naiba v-a pus să dați gata sticla de lichior?

Doina era disperată, nu băuse nici ea decât foarte puțin,  a doua zi avea ore la școala cu clasele I- IV în care ne pregăteam ca învătoare, ore care contau pentru bac așa că dorea să se culce.

După ce ne-am luptat o perioadă cu cea care dorea să sară pe geam pentru că dorea să se răcorească și cu cealaltă care voma și sufletul din ea, ne-am trezit cu  o altă dandana: la baie nu curgea apa, nemernicii  o opreau pe timp de noapte. Ne uitam cu Doina una la alta și ne venea să ne apucăm cu mâinile de cap, baia arăta groaznic și nu aveam cu ce o curăța, fetele mahmure cereau apă iar noi am fi vrut să dormim. Petrecerea se transformase în coșmar.

Era deja 12, 00 și liniștea nopții fusese înfrântă de zgomotul făcut de cele două minunate fete care nu se dădeau pradă somnului și veneau cu tot felul de cereri, zbierând la noi în întuneric:

–        Mi-i sete, mi-i sete, dă-mi apă!

–        Și mie mi-i sete, vreau să beau, răcnea cea de a doua între două vome.

–        Băi, Lili, ce dracu facem cu astea două?

–        Nu știu, mă depășește, i-am răspuns, dacă nu găsim apă astea scoală tot căminul.

Ochii mi-au fugit către vazele pline de flori pe care le primise sărbătorita, cea care acum își vărsa mațele prin baie. Pline cu flori dar… și cu apă. Ce-ar fi fost dacă…?

–        Foarte bună ideea, a zis Doina, venind în întâmpinarea gândului meu diabolic. O să vă dau apă de-o să vă iasă pe nas și pe urechi.

–        Doina, n-o să le fie rău oare? am întrebat cu un glas între îngrijorare și veselie.

–        Da nu mai pot eu, să le fie, numai să tacă și să adoarmă, eu mâine am ore și nu vreau să ratez bacul din cauza lor.

După ce ne-am mai frăsuit câtva timp sperând să le convingem să doarmă fără să le dăm apa de la flori, am ajuns la concluzia că este singura soluție, așa că am deșertat toate florile din vaze și le-am dat să bea celor două însetate.

–        Mulțumesc Doinița, ce bună-i apa!

–        Bea, bea, mâncați-aș gurița ta de bețivănică! Bea, drăguțo, îi foarte bunuță apișoara.

Le-am potolit setea, Doina însoțind fiecare cană de apă cu înjurături tipice satului din Bucovina de unde venea în care se foloseau cât mai multe diminutive. Totul era diminutivizat. 

–        Așa, frumușico,  sper să te-ai săturat de apișoară, fir-ar al dracului lichiorașu să fie!

Cu apa de la flori le-am săturat pe cele două, iar într-un târziu am reușit să le adormim. Noi două am mai rămas treze o bucată de vreme și tot cu apa de la flori ne-am apucat să spălăm în baie astfel încât să nu se cunoască nimic din dezastrul pe care-l făcuse iubitele noastre colege. Iar dimineață am fost cele mai harnice fete, ne-am sculat la 5,00 când venea apa, ca să terminăm curățenia în baie și să înlăturăm orice urmă a petrecerii din cameră. Florile se vestejiseră fără apă dar eram mulțumite că dra Moldovan nu aflase nimic din peripețiile noastre din noaptea în care apucasem să dormim maxim 3 ore. Doar cele două colege s-au trezit cu dureri groaznice de cap și cu gura ceva mai coclită.

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , ,

2 răspunsuri

  1. frumoase vremuri……….. m-ai facut sa „cad” in butoiul cu melancolie si m-am intors in timp cu 40 de ani ………frumoase vremuri!

  2. Cred că fiecare dintre noi are întâmplări amuzante sau triste din tinerețe. Important e să ai curajul și să le pui în pagină.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: