Criza economică a atins și ”industria șpăgii”. Da, la noi șpaga/mita se dezvoltase ca o industrie care părea că rămăsese singura ”întreprindere” neatinsă de criză. Of, dacă și ea a ajuns de râsul curcilor, se ia și se cere orice și oricât, înseamnă că o ducem tare greu, fraților.

Ți-ai putea imagina că oamenii puși în funcții cheie admit șpaga numai dacă este uriașă căci au venituri consistente care le-ar permite micile lucruri necesare. Nu, domnilor, rămâi surprins sau te bufnește râsul când vezi cât de jos au ajuns. Am  întrebat odată un prieten polițist:

–        Măi, când ai făcut milioane de euro din diverse afaceri, unele la limita legii, de ce trebuie să continui la nesfârșit? Și, mai ales, de ce te cobori la niște șpăguțe derizorii? Alea la ce dracu îți mai trebuie la câtă avere ai? De ce nu te poți opri?

–        Ei, nu înțelegi nimic din psihologia hoțului, mi-a răspuns râzând amicul meu. Unul la mână, ban cu ban se strânge averea și doi la mână, nu te mai poți abține.

Mare dreptate avea amicul meu. Totuși, cum poți să fii înalt funcționar al statului/magistrat și să te cobori în asemenea hal? Exemplific fără ca lista să fie exhaustivă:

–        un ministru (Decebal Traian Remeș) ia șpagă caltaboși și pălincă,

–        un parlamentar  (senatorul Nicolae Bădălău) ia șpagă pulpe și ficat de pui,

–        un procuror DNA se mulțumește cu niște pavaj și 10 arbuști ornamentali tuia (Dumitru Cristudor – șef DNA Slobozia) pentru aranjarea unor probe dintr-un dosar,

–        polițiști trimit șefilor lor de la București pește și sticle de vin/whisky  (vezi cazul de la Constanța – cadouri către șefii din București),

–        un magistrat admite, chiar cere, drept șpagă vaci, oi, miei și sacoșe de alimente (Izabella Majeczki, prim-procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Gheorgheni)

–        un director primește șpagă cârnați și salam ca să închidă ochii la neregulile unui agent economic (Directorul DSV Galați, Viorel Gheorghiță).

Nu vreau să mă opresc asupra acestor cazuri mai mult decât să le enumăr căci ele au fost dezbătute pe larg în presă. Problema pe care vreau să o ridic este alta:

–        Mai există ceva în țara asta ce nu este de vânzare?

–        Aceste cazuri sunt singulare sau sunt doar cele care au reușit a fi descoperite?

–        Ce soluții putem găsi pentru ca numărul celor care oferă sau cer șpagă să se reducă?

Da, știu vom reveni cu discuția la medici, profesori, angajații din spitale, funcționari publici, cu un salariu atât de mic încât este aproape imposibil să poată trăi din el dacă nu ar fi compensații, așa numitele ”cadouri” care s-au încetățenit și pe care nici măcar nu le mai criticăm. Nu sunt de acord nici cu ele, dar dacă un medic chirurg are salariu 1.000 – 1.500 lei, parcă nu poți să-i dai în cap că acceptă plicul pacientului pe care tocmai l-a salvat de la moarte. Numai că pe același principiu, bietului ministru de ce ar trebui să-i bagi în ochi infracțiunea? Nici el nu duce mai mult de 4.000 de lei pe lună acasă, ceea ce pare foarte puțin la nivelul funcției pe care o deține căci cheltuielile  lui sunt mai mari, trebuie să-și țină rangul cu costume scumpe, parfumuri de top, etc.

Sunt unul dintre cei care susțin că nu poți cere să ai înalți funcționari publici cinstiți cu aceste venituri. Am tot propus ca senatorii, deputații, primarii, consilierii să aibă venituri la nivelul de 5-6 ori mai mari decât în prezent. Sigur, cu sancțiuni penale tot de 5-6 ori mai mari dacă mai pun mâna și cu confiscarea totală a averii. Ar fi singura șansă să își dorească să ocupe aceste funcții și tineri deștepți care nu doresc să fure.

Față de magistrații care iau șpagă însă, nu găsesc nici un fel de înțelegere. Salariile lor sunt cele mai mari din România din sectorul veniturilor publice, câștigă mai mult decât președintele țării. Și cu toate astea, nu le ajunge.

Mă tot întreb, când și de ce s-a ajuns în situația asta? Să ceri și să accepți mită orice? Răspunsul, probabil, este acela pe care mi l-a dat cândva amicul meu: ”pentru că nu se mai pot abține”. 

Categorii:Juridice