Ne place să fim întotdeauna în fața celuilalt. Are unul o mașină bengoasă, de-al dracului ne cumpărăm două chiar dacă mîncăm ceapă goală. Numai așa, să crape rînza ăluia de ciudă. Supărător nu este asta. Pînă la urmă și invidia duce la progres. Sigur, numai să nu fie invidie negativă: să fac mai rău decît a făcut celălalt și să mă apăr cam așa:

–        Și ce, mă, tu ai fost mai bun?

–        Tu vorbești? Ce făceai acu’ un an?

–        Hai, las-o baltă, că nici voi nu ați fost grozavi!

Cel mai periculos este folosirea precedentului negativ în politică. Dacă cei care sunt primii în stat, înalți funcționari, demnitari, fură, mint, promit dar nu se țin de cuvînt, apărîndu-se că nici cei dinainte n-au fost mai breji, înseamnă că ne merităm soarta. Pentru că , vrem sau nu, sunt modele; comportamentul lor se propagă în jos-ul piramidei.

Din 90 încoace, am mîncat precedent pe pîine.  Amărîta aia de constituție a fost întinsă cît s-a putut încît, uneori, am fost sigură că se va frînge în bucăți. Cred că, dacă punem cap la cap toate deciziile Curții Constituționale, observăm cu uimire că avem, de facto, o altă constituție decît cea care s-a votat. Mda, cine a votat.

Ați văzut pe vreunul dintre oamenii politici să o respecte fără comentarii? Să o trateze cu bun simț și respect? Nu. Cine a preluat puterea a folosit încălcările făcute de precedenții lor  – și admise de noi din necunoaștere sau lehamite (precedentul, bată-l vina!). Ba chiar le-a îmbunătățit. Iar noi, societatea civilă, n-am avut o atitudine diferită. ”Nici celălalt nu a fost mai breaz”.

Mi se pare periculos să permitem unui om politic să se apere folosind ceea ce a făcut prost, greșit, la limita legii, împotriva intereselor cetățeanului, cel dinaintea lui. Dar și mai periculos mi se pare ca noi, cei de pe marginea politicii  – cei care nu avem vreun avantaj de pe urma ei –  să ne apărăm liderii, pe care îi simpatizăm, cu astfel de argumente. Justificăm măsurile greșite, luate și înainte indiferent de cine, doar pentru a-l apăra pe al nostru care le ia acum. Intrăm, astfel într-un cerc vicios.

Să vii și să spui: ”Ce vă legați de al meu? Ia uitați-vă la al vostru! Pe ăla de ce nu-l controlați?”, pare  o dovadă că, în subconștient, știm că al nostru n-a făcut un lucru corect. Dar îl susținem. Nu merită blefturit tocmai pentru că și cel dinaintea lui a făcut la fel sau chiar mai rău, nu-i așa?

Ne raportăm la răul trecut ca să justificăm un potențial rău prezent? O, Doamne! Impresia mea este că oamenii politici folosesc precedentele negative nu ca să le stopeze ci ca să le îmbunătățească în sprijinul propriilor interese. Așa am ajuns să votăm doar între grade de comparație. Ale răului, nu ale binelui.

De aia zic. Ce interes am să-l apăr pe X sau pe Y cînd face rău, justificînd răul prin măsurile lui Z (rele și ele, nu zic nu)? De ce nu pot să fiu corect cu măsurile lui X sau Y, apărându-le sau criticându-le după cum sunt bune sau rele, prin prisma legilor și a bunului simț și nu a precedentului negativ care ne bîntuie de 24 de ani?

În cazul în care nu vom stopa folosirea  precedentului negativ (cu îmbunătățire pînă la artă), vom ajunge să justificăm orice acțiune, oricît de rea, doar pentru că și alții au folosit-o și nu a fost pedepsită la vremea ei.

Categorii:Politica în cuvinte

Etichete:apărare, constitutie, lideri, simpatizanți, societatecivilă