Drepturi, drepturi, drepturi


dualitateToată lumea vorbește despre ele: drepturi naționale, drepturi europene, drepturi universale. Sunt importante, nu-i nici o îndoială și mă voi referi la unele, pe scurt. Nu ca să fiu în trend ci pentru a vă convinge că ele însele, fără existența unor obligații corelative, nu sunt decât perdele de fum, formă fără fond. Dacă ne dorim numai drepturi dar nici un fel de obligații nu suntem decât niște sinucigași..

Și pentru că este ”Anul european al cetățeanului” care are în centrul dezbaterii care sunt drepturile celor peste 500 milioane de oameni care alcătuiesc Uniunea Europeană și pentru că în 2014 avem alegeri, mă voi opri la drepturile europene și, așa cum am promis, la obligațiile care trebuie să le însoțească pentru a le da consistență în practică.

Enumerate în partea a doua a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și înscrise în Carta drepturilor fundamentale a UE, capitolul V, să vedem care sunt drepturile europene:

  1. Dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre şi dreptul de a nu fi discriminat pe motiv de cetăţenie;
  2.  Dreptul de a alege şi de a candida la alegeri;
  3. Dreptul de a adresa petiţii;
  4. Dreptul de a vă adresa Ombudsmanului European;
  5. Dreptul de a vă bucura de protecţie din partea autorităţilor consulare ale oricărui stat membru, în cazul în care statul al cărui cetățean sunteţi nu este reprezentat în ţara respectivă;
  6. Dreptul de a solicita Comisiei să propună noi acte legislative;
  7. Alte drepturi transfrontaliere.

Acum, evident, cârcotașii vor sări pe mine: ”sigur, teoretic avem aceste drepturi, dar câte dintre ele suferă încălcări?”, ”pe dracu’, nu sunt respectate”, ”Europa ne impune dar nu ne consultă”, etc… Cârcoteală bazată doar pe înțelegerea că cineva trebuie ”să ne dea”, că noi nu trebuie să dăm nimic în schimbul a ce primim sau ar trebui să primim.

Este evident că aceste drepturi trebuie respectate dat e necesar să ne îndeplinim și obligațiile față de patrie, față de Europa dar și față de noi înșine, cu onestitate, cu corectitudine și cu responsabilitate. Cu alte cuvinte, să dăm fond și consistență drepturilor noastre.

Cred că minimele obligații pe care le are un cetățean european sunt să se informeze, să respecte legile, drepturile și libertățile celorlalți și, nu în ultimul rând, să participe activ la dezvoltarea ”cetății”. Cum? Prin vot responsabil dar celor mai buni să ne reprezinte.

E momentul în care vor interveni din nou cârcotașii: ”când ai de ales între un ticălos și un alt ticălos despre ce responsabilitate a votului poate fi vorba?” Poate că au dreptate. Dar oare noi, cei care i-am ales ori i-am transformat în lideri, nu suntem la fel de vinovați ca ei? Nu cumva lehamitea noastră, absenteismul la vot a făcut să ajungă în frunte ticăloși? Oare poziția noastră de chibiți de pe marginea stadionului dar niciodată jucători în teren nu a dus la acest rezultat?

Ai ceva de comentat împotriva celor care își doresc să reprezinte România în Parlamentul European? Ți se par toți josnici, fără caracter, lipsiți de morală, prea puțin patrioți? E simplu. Nu absenteismul va schimba ceva din ce nu-ți place ci doar implicarea ta activă. Nu statul acasă este rezolvarea ci prezența la vot după ce, cu seriozitate, te informezi. Iar dacă nici unul nu ți se pare demn de a ocupa această funcție, ridică-te și participă tu însuți sau propune și impune o persoană care îți merită încrederea.

Suntem în epoca internetului, există facebook și alte rețele de socializare care îți permit să ai  prieteni din toată țara și din lumea întreagă. Acest progres tehnic face posibil să poți propune online și, prin dezbateri, chiar să găsești susținere pentru  unul sau mai mulți candidați independenți. E o propunere, dar poți veni cu alta mai bună, orice soluție care implică activismul tău este mai bună decât resemnarea. Fii sigur că resemnarea și absenteismul nu-ți vor proteja drepturile, implicându-te însă, îți oferi o șansă de a beneficia realmente de ele.

”Pentru concursul Blogger European”

http://ec.europa.eu/romania/focus/images/blogger-european-regulament-2013.pdf

Reclame


Categorii:Politica în cuvinte

Etichete:, , , , , , ,

3 răspunsuri

  1. O mare surpriză am avut azi. Intru pe pagina de concurs să văd ce articole s-au mai înscris. Unul singur, după articolul acesta de mai sus ”Drepturi, drepturi, drepturi”. Hmm, nu prea îmi venea să îl citesc că era fără titlu. Până la urmă zic ”hai, măi, dacă e unul bun” așa că dau clik pe link și încep să citesc. Stupoare, era articolul meu, pur și simplu copiat. Scriu organizatorilor, îi scriu și individului pe blog și-l întreb dacă i se pare corect să-mi fure un articol, Apoi ca și llink el rămâne pe pagina de concurs dar când dai clik pe el apare oops, pagină goală. Noroc cu niște prieteni care mi l-au captat de pe google.
    V-o atașez și vouă spre comparare:
    https://webcache.googleusercontent.com/search?
    q=cache%3Ahttp%3A%2F%2Fmariandumitru.com%2Fbloggar-european-editia-2013-MarianDumitru%2F

  2. Fain articol. Pacat ca a fost copiat cu nerusinare de…stim noi cine….succes la concurs 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

CER's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

%d blogeri au apreciat asta: