Să te îmbeți ca porcul


ImagineCe expresie! Una pe care o adresăm sau o gândim de multe ori cu referire la cei care vin de la crâșmă pe șapte cărări sau care nu mai știu cum îi cheamă după un chiolhan zdravăn. M-am întrebat adesea: ”De ce le spunem așa dragilor noștri bărbați amețiți de aburii alcoolului? Ce, porcul se îmbată?” Multă vreme n-am găsit nici un răspuns. Până când din subconștient a țâșnit o imagine, apoi alta și una câte una s-au adunat și au prins viață într-o poveste. O întâmplare  pe care am trăit-o în copilărie și pe care azi v-o spun și vouă.

Nu multă vreme după ce porcul îmi ucisese frumusețea de păpușă care trăise doar o zi, părinții mei au plecat împreună cu bunicii la niște rude de-ale lui tata, într-un alt sat, pentru o nuntă sau înmormântare, cine mai știe pentru ce. Noi, frații, cei ”trei crai de la răsărit” am rămas singuri acasă căci maicile se mutaseră deja în județul Brăila, unde achiziționase o căsuță la o margine de sat. Acum nu mai aveam un porc, aveam doi, unul care urma să ia drumul cârnaților și caltaboșilor de Crăciun și altul cumpărat de tata, mai tânăr, bun de crescut pentru anul următor.

La plecare, tata i-a arătat fratelui meu o găletușă și i-a dat de grijă:

–        Puțin câte puțin, în astea două zile treaba ta este să duci tescovina la râu, acolo unde se strânge gunoiul. Când mă întorc, să nu mai găsesc nici fir de tescovină în magazie!

–        Am înțeles, tată, așa am să fac, a răspuns supus Dorel.

Înainte să depăn mai departe firul poveștii, trebuie să vă spun că în satul acela cu dealurile pline de butuci de vie, în care îmi trăiam copilăria, din tescovină nu se facea țuică, așa cum se întâmplă prin alte părți, ci se arunca. Tata o pusese în magazie într-o cadă mare de lemn și de acolo fratele meu urma să o ducă, găletușă cu găletușă, până la pârâul cu pricina.

După ce au plecat cei maturi, pe afară prin curte am rămas stăpâni doar eu și fratele-meu. Sora noastră dăduse deja de gustul cărților, era ”cea mare” și nu se amesteca cu picimea. Ograda cu păsări, porcii și caprele legate de gardul din grădina bunicii rămăseseră pe mâna noastră.

Fratele meu era cu trei ani mai mare ca mine și cu doi mai mic decât sora noastră dar întrucât era considerat prea mic pentru ea și pentru că tata nu ne permitea să ieșim din curte să ne jucăm cu alți copii, era obligat să se joace cu mine, fiind singura disponibilă. El era un băiat liniștit și calm, nu supăra niciodată pe nimeni, nu se certa, nu se bătea. Eu, o șturlubatică zglobie, neastâmpărată, pusă pe șotii de când am deschis ochii pe lume, unele prostii făcându-le conștient, altele fără să-mi dau seama de rezultatele lor. Ehei, de câte ori nu l-am auzit pe tata:

–        Măi, cred că Dumnezeu a cam încurcat borcanele! Nu știu cum, dar băiatul ar fi trebuit să fie fată iar asta, cea mică, era numa’ potrivită de băiat.

Acuma, nu știu dacă tata avea dreptate sau nu. Știu însă că mai întotdeauna mi s-a părut că viața băieților e mult mai ușoară decât a fetelor și nu de puține ori m-am întrebat de nu mi-ar fi fost mai ușor dacă Dumnezeu nu ar fi încurcat borcanele. Sau poate e dorința aceea obscură, a fiecăruia dintre noi, de a i se părea că ce nu poate avea e mai bun decât ce are.

Locul unde trebuia cărată tescovina nu era departe. Treceai prin grădina bunicilor, aflată în spatele casei noastre, săreai un pârleaz de două trepte cu o portiță între ele și ajungeai la o cărare îngustă. În câteva minute de mers pe jos erai la pârâu, pe malul căruia era amenajat un loc de aruncat gunoiul. de unde primăria îl ridica cu o căruță, o dată pe săptămână. Nu era la un capăt de lume dar cum Dorel era tot un copil, tata îi dăduse o găleată mică așa că urma să facă sute de drumuri ca să scape de mizeria de tescovină. În prima zi frățiorul meu harnic a cărat o mare parte din ea dar în a doua zi îmi părea deja obosit și se vedea cu ochiul liber că cheful de muncă se diminuase. Sau cel puțin așa îmi imaginam eu, supărată că nu aveam cu cine să mă joc căci munca îmi răpise partenerul de alergat prin grădină.

–        Of, of, of, cât de mult mai este de cărat, se tânguia Dorel la fiecare găletușă.

–        Dorel, Dorel, mi-a venit o ideeeeee. Ce-ar fi să dăm tescovina la porci?

Numai unui drăcușor de fată, unui bondoc cu ochii mari i-ar fi venit așa o idee. Azi, când mă reîntorc cu ochii minții și sufletului la anii aceia, mă întreb de unde răsăreau ideile năstrușnice dar atunci mi se păreau firești, demne de urmat.

–        Du-te, măi, crezi tu că porcii ar mânca chestia asta? m-a întrebat frate-miu dar ochii i se luminaseră. Ideea părea să îi surâdă.

–        De ce mă, de ce să n-o mănânce? Noi nu mâncăm struguri? Tata nu bea vinul care iese din ei? Strugurii sunt foarte buni, dacă-i mâncăm noi nu văd de ce să nu mănânce și porcii. Ce ne costă să încercăm? Hai să lăsăm ușa la magazie deschisă și vedem ce se întâmplă. Dacă mănâncă bine, dacă nu, jur, te ajut să cari ce a mai rămas la pârâu.

Nu a trebuit să mă rog prea mult de frate-miu, iute am dat drumul la porci din coteț, am lăsat ușa  la magazie deschisă, i-am atras pe ”dumnealor” acolo și…surpriză, s-au pus pe mâncat la tescovină de nu ne venea să credem. Ziceai că numai asta mâncaseră de când s-au născut. Maglavaisul din cadă se micșora văzând cu ochii iar porcii grohăiau mulțumiți. Ce idee genială avusesem!

Uraaaa! Dorel scăpase de treabă iar eu îmi recăpătasem  prietenul de joacă. Toată după-amiaza a fost a noastră, ne-am jucat, am alergat prin grădina bunicilor, ne-am cățărat în copaci, ne-am bătut în săbii de lemn ca niște soldăței în război. Tescovina dispărea în stomacul încăpător al porcilor, noi eram liberi, iuhuhu!

Numai că … la un moment dat, am observat că porcii noștri păreau să o fi luat razna, parcă înnebuniseră. Dărâmaseră stivele de lemne așezate frumos de tata sub streașina grajdului lui tanti Păuna, vecina noastră, grajd construit pe hatul dintre cele două proprietăți, făcuseră gropi prin curte, alergau de colo colo ca bezmeticii. Iar în magazie toate lucrușoarele tatii erau vraiște.

Maică precistă! Porcii noștri se îmbătaseră cui, erau mangă! Ziceai că erau cuprinși de streche, până seara toată curtea a fost o tranșee. Na, iaca belea, am vrut să ne jucăm de-a războiul, avem frontul de luptă chiar la noi în ogradă. Iar ”dușmanul” era îndărătnic și nu asculta de nimic și de nimeni. N-am putut să-i ademenim sub nici un chip să intre în coteț. Sora noastră se distra de noi și ne prevestea o bătaie pe cinste. Spre seară, ca oricine care se respectă după un bairam, porcii au adormit în mijlocul unei curți care nu mai arata a ogradă de gospodar. O băgasem pe mânecă, știam asta și așteptam cu teamă venirea părinților.

Când s-au întors ai mei și au văzut dezastrul, tata s-a apucat cu mâinile de cap:

–        Ce-ai făcut, măi copile, cum ți-a putut da prin cap să faci o asemenea prostie?

–        Lili a spus, nu eu, a îndrăznit Dorel să se apere cu glas stins.

–        Și? a tunat tata. Ei i-am dat de treabă sau ție? Tu, mai mare, te iei după o mucoasă? Apăi dacă ești prost și te comandă o copchilă, se cuvine să fii pedepsit ca să te înveți minte.

Ce puteam să zicem? Noi intram sub pat numai când se încrunta tata, d-apoi să ridice și glasul. Așa că am tăcut, vinovați amândoi de beția pe care o trăseseră bieții porci. Deși fusese ideea mea genială, eu am scăpat doar cu o ceartă, doar eram o mucoasă mică. Frate-miu însă care o executase, săracu’, a încasat o papară de la tata…numai el știe.

Iaca, vedeți, expresia ”să te îmbeți ca porcul” nu știu de unde vine dar știu că și niște porci adevărați pot să se îmbete și să se comporte ca porcul.

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: