Sunt un om al generației asupra căreia comunismul și-a pus amprenta apăsat și stăruitor până la suferință. Născută în comunism și formându-mă ca om în această orânduire poate că nu sunt cea mai în măsură să vorbesc despre un sistem care îți ucidea cu fiecare zi personalitatea, individualitatea și umanitatea din tine. Sau poate, tocmai de aceea aș putea explica mai bine de ce e bine să îngropăm comunismul pentru totdeauna.

Multă lume raportează ura față de sistemul cu care ne-a blestemat istoria zeci de ani prin prisma lipsurilor. Da, lipsa a orice a fost un sistem de referință dar nu mi se pare cel mai important pentru a înțelege comunismul. Cu siguranță că tinerii trebuie să știe că magazinele erau goale, că fiecare om era stresat să-și umple frigiderul și cămara cu ulei, zahăr, carne, făină chiar dacă nu avea nevoie de ele. Că iarna în locuințe era atât de frig încât nu de puține ori adunai zăpadă de pe pereții din interiorul casei tale. Că îți doreai să ai apă caldă când voiai tu dar tăceai și înghițeai, spălându-te când voiau ei. Că visai că pleci în călătorii în lumea largă dar îți era interzis. Da, toate astea au fost adevărate și încă sunt prea puține cuvinte pentru a înțelege ce greu a fost.

Dar dincolo de aceste lucruri, era mult mai mult. Era pumnul în gură pe care îl simțeai chiar și atunci când respectai, cu dinții strânși, regulile. Era spaima veșnică că sistemul te-ar putea considera dușman de clasă și ți-ar putea răpi libertatea chiar și atunci când erai corect. Era durerea să-ți vezi prietenul sau vecinul trădându-te fie de frică, fie pentru cine știe ce avantaj mărunt. Era o sfâșietoare siguranță că nu poți să-ți spui punctul de vedere dacă era un altul decât al partidului-stat și că libertatea ta este doar o fantoșă fără formă și fond. Că ești pur și simplu la mâna unui sistem criminal.

Cred că cel mai bine am putea să raportăm comunismul de atunci și libertatea – așa, trunchiată și mereu amenințată de unii – pe care ne-a adus-o 1989 și intrarea noastră în Uniunea Europeană, printr-o comparație între evenimentele de la Certej din 1971 și cele pe care le  prefigurează viitoarea exploatare de la Roșia Montană.

Pe 30 octombrie 1971 la ora 4,55, la Certejul de Sus în județul Hunedoara, oamenii au fost treziți de moarte. Digul iazului de decantare s-a rupt și 300.000 metri cubi de steril au năvălit în localitatea minieră înghițind 6 blocuri, un cămin de 30 de camere și 4 locuințe individuale. Deși oamenii spun că au fost peste 200 de morți, autoritățile vremii au anunțat doar 89 de morți pentru a evita nemulțumirea maselor populare față de dezastru.

Presupunând că ar fi fost anunțați toți morții, credeți că erau posibile proteste? Credeți că exista posibilitatea ca oamenii să se împotrivească construirii acelui lac de cianuri și exploatării în 1971? Credeți că era posibil existența liberă a unui Eugen David în 1971 sau a unor manifestații ca cele demarate la 1 septembrie împotriva exploatării de la Roșia Montană? Eu sunt sigură că nu. Orice împotrivire la vremea aceea însemna arestare, beciurile Siguranței, un ”Vișinescu” care să te tortureze până nu mai știai dacă ești om sau animal, aruncarea într-o celulă întunecată, muncă la canal și, de cele mai multe ori, moarte.

Asta diferențiază cel mai bine regimul comunist și societatea actuală în care trăim. Suntem într-un sistem imperfect, cu conducători nevolnici și mulți dintre ei corupți, este adevărat. Dar dincolo de aceste deficiențe, avem posibilitatea să manifestăm liber, să ne spunem opiniile, să strigăm ce ne doare, să ne apărăm drepturile, iată, să protestăm împotriva unui nou lac de cianuri. Iar statutul României de membră a Uniunii Europene ne garantează niște drepturi pe care o societate comunistă, bolnavă prin însăși esența ei, nu numai că nu le garanta dar anula orice urmă de drepturi și libertăți. Comunismul era sistemul care te anihila ca om.

Sunt necesare aceste diferențieri pentru cei care, în tinerețea lor imberbă și fără a-și pune prea multe întrebări, consideră că lumea capitalistă este rea și strigă cu un entuziasm copilăresc: ”Jos capitalismul”. Cum istoria prezentă nu cunoaște alte forme de trai decât capitalismul și socialismul (care este în fapt începutul comunismului), nu poți striga ”Jos capitalismul” decât dacă vrei ”Sus socialismul”. Nu poți să manifești împotriva exploatării de la Roșia Montană, să pui o lumânare pentru cei uciși în 1971 dar în același timp să îți dorești un sistem care poate face un alt Certej când vrea el, fără a te putea împotrivi.

Categorii:Politica în cuvinte