Taxomânia


taxe_si_impozite_Potrivit raportului Forumului Economic Mondial despre competitivitatea globala, România este campioana Europei la numărul de impozite și taxe plătite de persoanele fizice și juridice. Așa că, na, nu vă mai plângeți că nu luăm și noi premiul la ceva. Hai să ne distrăm de taxe!

Din Wikipedia aflăm că taxele reprezintă acele obligații bănești pe care trebuie să le achite persoanele fizice și juridice pentru diferite prestații efectuate de autoritățile publice și constau în sumele de bani prevăzute de hotărâri sau ordonanțe guvernamentale. Asta înseamnă că pentru fiecare taxă pe care o plătești statul trebuie să îți presteze ceva, dai taxă de drum, ai drumuri bune. Chiar așa să fie, plătești și statul îți prestează ceva de banii ăia?

România avea prin 2012 vreo 117 taxe. Suntem o țară nebună în care doar taxele mai trăiesc. Chiar dacă nu le vedeți deoarece unele sunt incluse în bonul de benzină/motorină, în biletul la spectacol, altele în factura de energie electrică, ele există și vă atacă viața în fiecare zi. Ca niște viruși care vă mănâncă din munca voastră. Și-s tot mai flămânzi.

Dintre ele o parte sunt de tot râsul/plânsul:

În Constanţa şi Mamaia firmele plătesc o taxa ce poate ajunge până la 1.000 de lei pe an pentru locurile de agrement şi depăşeşte 16.000 de lei în cazul spaţiilor comerciale, ea se numește  taxa de liniște (””șșșșttttt”).

În Plopeni – Prahova, companiile plătesc o taxă pe orar, 200 de lei pentru orarul de activitate iar dacă ai orar de activitate și peste program mai dai 100,  taxa fiind anuală (nu mai bine n-ai orar? vii la servici când ai chef, scapi de taxă).

În Galați  taxa pentru oficierea căsătoriei în week-end este de 91 lei iar dacă vrei să te-însori după ora 19 scoți din buzunar 720 lei (nu știm cât este taxa pentru ăia care vor după miezul nopții dar promitem să ne interesăm). Și la Sibiu este o astfel de taxă iar la Iași dacă vrei să te cuplezi legal trebuie să sădești un pom, deci o taxă de pom (da, nu râdeți, trebuie să aibă și Primarul ce tăia cu drujba, nu?) 

La Piteşti Primăria a decis să instituie taxa pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe (gratis, gratis dar cu taxă).

La Călărași si Ploiești s-a instituit că familiile îndoliate să plătească o taxă de  490 de lei, pentru îndepărtarea pământului rezultat din înhumarea osemintelor, deci taxa de morți(fără comentarii).

La Mediaș căsătoria nu va avea loc dacă pe numele mirilor sau a uneia dintre rudele apropiate – tată, mamă, frate, bunic – există vreo amendă, pentru că spune edilul, potrivit legislației, „răspund în solidar toți membrii familiei care se gospodăresc sub același acoperiș de plata unei amenzi”. Asta s-ar numi taxa pe neamuri.  (Băi, Primarule, toți suntem rude că ne tragem din Adam și Eva așa că zic: nebunii care mai vor să se-însoare să ne plătească tuturor datoriile).

În Bacău există şi o taxă pe şanţ, plătită de firmele de construcţii, toţi constructorii care realizează lucrări de săpare a şanţurilor trebuie să plătească o taxă de până la 2 lei pe metru pe zi. (la câte drumuri arată ca niște cratere  în România, poate vă amendați pe voi).

În mediul rural, din 2006, se aplică o lege potrivit căreia fiecare proprietar de cal trebuie să plătească 5 lei pentru fiecare cap de animal pe care îl deține. Banii din taxa de cal ajung la Autoritatea Hipică Naţională. (nu mai visa rumâne ”șasă cai frumoși” că-ți golești buzunarele).

Se plăteşte până şi taxa pe apa de ploaie. În toate localitaţile în care exista canalizare, pe facturile locuitorilor se regăseşte aşa-numita „apa meteorica”, în care consumul de apa potabila este de un metru, iar apa meteorica 2,75 metri. Problema este ca oamenii trebuie sa achite taxa pe apa de ploaie şi atunci când nu plouă. Taxa pentru apa de ploaie se calculează în funcţie de suprafaţa casei contribuabilului, în medie. (Plouă, plouă, plouă/Vreme de beție/Eu îți plătesc taxa/Vai, ce nebunie).

În Timișoara, firmele care oferă servicii pirotehnice plătesc anual către autorităţile locale o taxă  de artificii de 300 lei pentru fiecare minut de spectacol cu artificii. Având în vedere că un spectacol de artificii durează cel puţin 10 minute, o firmă trebuie să vireze către Primărie cel puţin 3.000 lei (Băieți, distracția costă iar dacă mai e și luminoasă…).

La Săcelu există o taxă de mers pe jos pe o cale de acces către Primărie până la Poarta Centrului de Recuperare Săcelu. (of, Doamne, nici mersul pe jos nu mai este ce era odată).

La Bistrița sunt o mulțime de taxe: pe apa de ploaie care se scurge în canal, taxa pentru vehiculele lente, de nomenclatura stradala, de scări, pe presa de ulei sau darac, iar în ultima vreme taxa de deratizare (n-a deratizat nimeni nimic căci încă Primăria se mai scarpină în cap dacă să înființeze sau nu un serviciu de deratizare așa că o putem numi taxa fantomă).

Pentru că bugetul este din ce în ce mai mic iar aleșii noștri cheltuie din ce în ce mai mult, le pun la dispoziție și alte taxe pe care alți nebuni din lumea largă le-au adoptat. Să le studieze căci cine știe? Unde merge suta de taxe  merge și mia!

Dragi Parlamentari așteptăm și autorizarea acestor taxe preluate de la alții mai ingenioși ca voi, fremătăm de nerăbdare să ni le impuneți! Vă dau doar câteva exemple.

În New Jersey este ilegală purtarea vestei anti-glonț de către cei care comit crime. În Nevada este interzis ca un bărbat să cumpere băuturi pentru mai mult de trei persoane. În New Jersey, dacă ai fost condamnat pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, poți să-ți iei gândul de la o placă de înmatriculare personalizată. În Dakota de Nord, combinația între bere și covrigei este strict interzisă în orice restaurant. În Connecticut, este ilegal să treci strada…in mâini. În Arizona… este ilegală deținerea a mai mult de două vibratoare. Cei de la Fiscul american s-au gândit, la un moment dat, că persoanele implicate în activităţi criminale ar trebui să şi le recunoască: „Veniturile ilegale, precum banii obţinuţi din traficul ilegal de droguri, trebuie incluse în Formularul de venit 1040, la alineatul 21”.  În statele americane Maryland și Virginia, fiecare apă trasa la WC se taxează și bagă bani în buget, O taxă costisitoare găsim în Arkansas, unde fiecare pasionat de cerneală pe piele trebuie să plătească șase la suta din prețul tatuajului către visteria statului. În Kansas guvernanții s-au gândit să taxeze baloanele cu aer cald, fiecare balon oprit la sol este taxat (nu și cele care zburdă liber pe cerul statului american – acelea sunt considerate o formă legală de transport).

Hai să vedem exemple și mai aproape  de noi:

În Regatul Unit este interzis pentru oricine să moară în clădirea Parlamentului. Și tot acolo, o femeie gravidă poate urina unde vrea, la cerere chiar și în cascheta unui polițist. În Franta, este ilegal să numești un porc „Napoleon”. În Islanda, n-ai voie să strănuți pe stâlpii de iluminat. În Canada dacă ai mâncat usturoi duminica ești pieton căci ai interzis la șofat. În Samoa, este interzis ca un bărbat să uite data de naștere a soției.

Iar dacă nu vă ajung taxele din alte țări sau nu vă convin, vă mai pot da niște idei:

1. Taxe istorice: taxa pe existență – impusă în Anglia acum 600 ani, plăteai doar pentru că erai în viață   sau taxa pe sare –  care a dus la căderea Imperiului Chinez, a grăbit Revoluția Franceză și a dat naștere mișcării de independență în India anilor 1930.

2. Idei originale care pot fi introduse de acum: taxa pe respirat, taxa pe comentat acțiunile guvernului și Parlamentului și nu în ultimul rând, taxa care va aduce cei mai mulți bani în coșnița bugetului de stat, taxa pe prostie.

După ce se termină banii din coșnița bugetului, propun să votăm introducerea tuturor acestor taxe și chiar și altele la care încă nu m-am gândit. Dacă-i bal, bal să fie!

Până la introducerea taxelor ”atât de necesare”, distrați-vă cu cele existente!

Anunțuri


Categorii:Juridice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: