Cât costa o fată mare.


dragostea-mainilorChiar, cât mai costă o fată mare? Că pe vremea mea am aflat că avea un preț. Dar hai să o luăm cu începutul.

Când m-am dus să văd rezultatele la admitere aveam așa de mari emoții că-mi tremurau picioarele. Am luat lista de jos, de la poziția 25 și am tot urcat fără să mă regăsesc. Așa că în mod firesc, un nod îmi stătea în gât iar când m-am văzut sus, a treia intrată, lacrimile reținute în mine s-au dezlănțuit ca stihiile, plângeam în hohote, spasmodic, fără să mă pot opri.

–        Lasă, domnișoară că mai sunt admiteri și la anul! m-a consolat un domn impresionat de hohotele mele de plâns.

–        Da eu, eu… n-am picat… am reușit să-i spun printre lacrimi bărbatului care mă luase de umeri protector.

–        Atunci de ce mama naibii plângi, proasto? Fiică-mea care a picat ce să mai facă, să se spânzure? m-a apostrofat cel ce mă protejase cu 5 secunde înainte, dându-mi drumul aproape cu ură.

Așa am aflat că intrasem la facultatea de filosofie, între compasiunea pentru lacrimile mele și ura pentru că ele erau de bucurie. N-avea cum să înțeleagă. N-avea de unde să știe că trecusem prin două admiteri (cea de la educație fizică și sport când plecasem din sala de gimnastică pe targă și cu un an înainte tot la filosofie, picasem cu 7,41, ultima medie fiind 7,50. N-avea cum să știe că îi promisesem tatii că dacă nu intru nici în anul acela, nu mai dau la facultate, rămân învățătoare, că era ultima mea șansă de a-mi împlini visul.

Era anul 1980. Bucuria era atât de mare încât am simțit că trenul zboară literalmente până acasă deși de la Dolhasca la Fălticeni era un jaf de personal, murdar, cu băncuțe din lemn așa cum le vezi în filmele cu cowboy. Tata, un om aspru, m-a așteptat în gară la Fălticeni și mi-a zis doar atât:

–        Felicitări, sper să-ți menții bursa toată facultatea că noi nu avem cum să te întreținem. Și.. ai grijă, te duci acolo să înveți nu să te ocupi de altceva. Dacă îți pierzi bursa nu ne anunța. Îți faci frumușel bagajele și te întorci acasă fără discuții și rugăminți să te înțelegem. Tu ai vrut facultate acu’  dovedește că nu a fost doar un moft.

Spusele tatii m-au urmărit toată studenția, îmi dădeau lacrimile și la note de 9, mă vedeam deja fără bursă, cu bagajele făcute. Știam că tata nu vorbește în vânt.

Atunci însă, în vara aceea când am intrat la facultate, supărarea pe tata nu a ținut mult, eram tânără și atât de fericită încât uitam repede orice tristețe. Eraaaaam studentă! La o facultate pe care mulți o invidiau. Toată vara am plutit între real și ireal, abia așteptam septembrie să plec la Iași, să-mi cunosc colegii, să văd cu cine voi sta în cameră, să-i ascult pe primii mei profesori, să mă duc grăbită la cursuri și la bibliotecă. Într-un cuvânt, să mă simt specială de fiecare dată când urma să pășesc pe holurile Universității.

Prima zi de cămin. Ne-am trezit 5 fete în cameră, sfioase, ne uitam curioase una la cealaltă. Conversația s-a înfiripat însă repede, mai cu seamă că 4 dintre noi eram absolvente de liceu pedagogic iar asta ne-a legat foarte repede. Ca să înțelegeți ce fel de liceu era pedagogicul pe vremea aceea, este suficient să știți că în fiecare toamnă ni se făcea control ginecologic și că fetele care nu mai erau virgine erau exmatriculate. Că ni s-a inoculat faptul că cea mai mare onoare a unei fete este să se dăruiască numai după căsătorie celui cu care urma să-și întemeieze o familie. Ăsta era liceul pe vremea aceea, cel puțin liceul pe care l-am terminat eu. La care a contribuit din plin și asprimea în care am fost educată acasă, în spirit cazon.

Dragele mele colege, cu trei am stat toată studenția în aceeași cameră 16 la parter. Tania, bruneta Tania. Venea dintr-o comună din județul Bacău, terminase Liceul pedagogic la Bacău, o fată cu un păr negru ca abanosul,  cârlionțat și lung și cu o mie de pistrui pe față. Avea o poftă de viață la care nu puteai rămâne indiferent, veselia îi răsărea prin ochi, obraji, cu fiecare cuvânt spus. Și dacă tăcea era tot hazlie. Culina, mignona Culina, venea dintr-o localitate din județul Vaslui, terminase pedagogicul la Bârlad. Tatiana, blonda Tatiana. Venea dintr-o localitate din județul Iași. Și ea absolventă de pedagogic, extrem de serioasă, elegantă, tot timpul îngrijită, pedantă, se vedea de pe atunci viitoarea profesoară. Și în fine eu, sălbatica din Fălticeni, cea care părea sociabilă dat atât de greu de înțeles. O fată care făcuse sport de performanță, care  bătuse țara în lung și în lat cu echipa și care s-ar fi presupus că este mult mai cunoscătoare într-ale lumii. În fapt, o timidă speriată de lume și cu chipul sever al tatălui în fața ochilor, pedepsindu-mă pentru orice prostie pe care doar mi-o imaginam.

Noi, învățătoarele, avusesem parte de o educație tip pension la liceele de unde venisem, așa că nu se punea problema băieților decât pentru o relație serioasă. Eu păream cea mai libertină dintre ele căci marineru încă îmi mai trimitea vederi de prin lume unde bântuia cu vaporul dar nici mie nu-mi stătea mie gândul la marinar sau la dragoste. Nu-i răspundeam spre hazul colegelor din cameră care îi spuneau ”veșnicul îndrăgostit de o nălucă” și care mă tachinau de multe ori căci vederile apăreau când și când de la un om care nu părea să existe.

Într-o zi, chiar în anul I, în primăvară, noi, cele trei grații, Tatiana, Culina și eu plecasem spre o plimbare spre centrul Iașului. Era o încântare să cobori primăvara Copoul pe jos, agale, în mirosul crud de iarbă verde, de narcise și zambile. Aveam ceva cumpărături de făcut și voiam să mâncăm un profiterol la Cofetăria Opera. Ne lăudam că nici una dintre noi nu mai era săracă căci ne vindeam cartela. Culina vindea o jumătate de cartelă Tatienei care nu avea bursă ( se făcea dublu la cantină, mâncam două fete dintr-o singură porție) iar eu, procedam la fel, făceam dublu cu o altă colegă, Mioara, tot fără bursă. Cumva, prin vânzarea a jumătate de cartelă făceam rost de banuți chiar dacă părinții nu ne trimiteau căci nici una dintre noi nu provenea din vreo familie avută.

Mergând în pas alene spre centru, cu soarele mângâindu-ne obrajii și pletele lăsate liber pe spate, pe la Biblioteca Centrală Eminescu ne depășesc trei arabi, studenți probabil la medicină sau Politehnică căci astea erau facultățile unde erau și studenți străini. Unul dintre noi se apropie de noi și zice:

– Ia uite, fata frumoase! Noi vrem la voi fata, hai, nu veniți cu noi ? Pentru o seara… ce ziceți? Platim, dam un săpun Rexona sau un  spray Rexona.

Ca să înțelegeți oferta, trebuie să știți că România nu avea de nici unele în anii aceia. Era greu să găsești un săpun mai bun în afară de Cheia, de cele străine nici nu putea fi vorba iar sprayul românesc se termina la Farmec și nici pe acela nu-l găseai dacă nu aveai o pilă, o cunoștință. Oho, erai cineva dacă aveai Rexona!

Eu și cu Tatiana dădusem în bâlbâială, ne făcusem stacojii la față dar Culina, fată de la țară mai curajoasă, se întoarce spre cei trei, cu fulgere în priviri:

–     Duceți-vă băi dracului, ce Rexona, ce spray? Fac ceva pe ele. Noi suntem fete mari!

–        Fata mare? Ce frumos! Fata mare mai scumpa la noi, dam 2000 lei, au sărit cei trei studenți arabi pe noi, cu zâmbete largi pe față.

–        Plecați mă de aici că chemăm poliția, a mai răcnit Culina la ei iar noi am grăbit pasul să scăpăm de adoratorii insistenți și de privirile ironico – hazlii pe care ni le aruncau trecătorii. Așa, mai mult cu fuga, am reușit să scăpăm de galanții care ne ofereau 2000 lei, un salariu mediu pe atunci, ca să ne scape de virginitate.

Până la Opera n-am prea comentat ceea ce ni se întâmplase, încă ne ardeau tâmplele de rușinea de a fi abordate pe stradă pentru o partidă de sex. Dar la Opera, pe terasă, după ce ne-a mai scăzut fierbințeala de rușinea ce o trăsesem, după câteva lingurițe de înghețată, am izbucnit toate trei într-un râs zgomotos :

–        Cam ieftină păstrarea virginității. Eu credeam că valorează mai mult…

–        Ba eu credeam că nu are valoare, e neprețuită…

–        Ia uită-te măi, așa se tratează fetele de către nemernici? Un săpun Rexona sau un spray și se vând proastele! Dracu le-a pus să se dea o dată pentru 2000.

Faza a rămas de pomină printre colegele noastre din căminul 8. Cum se plângea una că nu are bani, era imposibil să nu se găsească alta care să nu-i spună:

–        Deh măi, ce să-ți spun? Dacă ești… ai șansa să câștigi 2000. Da numai o dată, după, treci la tarif redus, un  săpun sau un spray. Asta dacă nu ești deja la faza de săpun…

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

1 răspuns

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: