Infracțiunea și procedura de mediere


infractori

După cum știți, procedura medierii reprezintă o cale de a stinge un litigiu deja început sau unul pe cale să înceapă pe o altă cale decât cea a instanțelor judecătorești. Rolul medierii este ca părțile aflate în conflict, în anumite domenii strict reglementate de legiuitor, să aibă posibilitatea să ajungă la o înțelegere cu ajutorul unui mediator care, prin metode și tehnici specifice, să conducă părțile la stingerea conflictului sau să constate că acestea nu pot ajunge la o înțelegere pe cale amiabilă.

Am ales să discutăm astăzi despre procedura de mediere în cadrul procesului penal pentru că mi se pare că este unul din cele mai controversate domenii în cadrul medierii. Pare imposibil ca două părți (făptuitorul și victima infracțiunii/partea vătămată) din care una a săvârșit o infracțiune  să poată să ajungă la un acord de mediere. Cu toate acestea există mediere și în anumite cazuri de infracțiuni, unele care lasă chiar traume sufletești.

 În conformitate cu art 60 litera g din Legea medierii, procedura de mediere se poate aplica într-un proces penal în următoarele cazuri:

”g) în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală…dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, iar victima îşi exprimă consimţământul de a participa la şedinţa de informare împreună cu făptuitorul; dacă victima refuză să participe împreună cu făptuitorul, şedinţa de informare se desfăşoară separat.”

Pentru a înțelege mai bine care sunt cazurile de mediere în penal, să facem o retrospectivă a acelor infracțiuni prevăzute de Codul Penal a căror cercetare penală se declanșează numai la plângerea prealabilă a părții vătămate:

– lovirea sau alte violențe – art. 180;

– vătămarea corporală – art. 181;

– vătămarea corporală din culpă – art. 181 alin. (1) si (3);

– violarea de domiciliu – art. 192 alin (1);

– violarea secretului corespondenței – art. 195;

– divulgarea secretului profesional – art. 196;

– violul – art. 197 alin. (1);

– furtul pedepsit la plângerea prealabilă – art. 210;

– abuzul de încredere – art. 213;

– gestiunea frauduloasă – art. 214;

– distrugerea – art. 217 alin. (1);

– abandonul de familie – art. 305;

– nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorilor – art. 307;

– tulburarea folosinței locuinței – art. 320.

La acestea se adaugă orice alte situații când legea specială prevede că acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Pe cale de consecință, orice persoană care a suferit o daună/traumă în urma unei infracțiuni din cele menționate mai sus are la dispoziție 60 de zile (calculate de la data când a știut cine este făptuitorul)  să facă o plângere către organele de urmărire penală. În cazul infracțiunilor flagrante (tot din cele enumerate mai sus) organul de urmărire penală este obligat să constate săvârșirea infracțiunii chiar în lipsa plângerii dar ulterior va chema persoana vătămată și doar dacă aceasta declară că formulează plângere, continuă urmărirea penală.

Revenind la procedura de mediere, este necesar să cunoaștem că nici făptuitorul și nici persoana vătămată nu pot fi constrânși să apeleze la procedura medierii. În cazul în care sunt de acord cu această procedură, legea stabilește clar că ședința de mediere se desfășoară în prezența ambelor părți numai dacă victima își dă consimțământul în scris, în caz contrar ședința se ține separat, cu fiecare în parte.

Nu mai puțin important este faptul că, fie că sunteți victimă, fie făptuitor, aveți dreptul la asistență juridică în fața mediatorului. Procesul-verbal întocmit de mediator prin care se închide procedura medierii, trebuie să arate dacă părţile au beneficiat de asistenţa unui avocat şi de serviciile unui interpret (acolo unde se impune) ori, după caz, să menţioneze faptul că părțile au renunţat expres la acestea.
Dacă alegeți procedura de mediere înainte de începerea procesului penal și ajungeți la un acord (vă împăcați) persoana vătămată nu mai poate sesiza, pentru aceeaşi faptă, organul de urmărire penală sau, după caz, instanţa de judecată. Dacă părțile nu se împacă la mediator persoana vătămată poate introduce plângerea prealabilă. 

În oricare variantă, vă împăcați sau nu în fața mediatorului, acesta este obligat ca în maxim 3 luni de la data încheierii contractului de mediere, să dea o soluție, fie un Acord de mediere fie un proces-verbal prin care se constată că părţile nu s-au împăcat.

 

 

Anunțuri


Categorii:Juridice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: