Stau suspendată în colțul meu de lume. E lumea în care nu are nimeni acces decât sufletul meu întristat că stelele care luminează bolta nu-s atât de aproape încât să le cuprind cu mâna. Uneori visez că pot compacta spațiul și că le pot cuprinde în palme. Mi-ar lumina calea spre o frumusețe pe care nici n-o bănui. Mi-ar încălzi sufletul prea ades întristat de trădări și durere.

Tristeți trecute și tristeți prezente. Ați observat că viața este alcătuită dintr-o mare de tristețe și un grăunte de fericire? Poate tocmai de aceea este atât de important să savurăm clipa, să ne bucurăm de fiecare grăunte pe care ni-l oferă viața și să încercăm să îi păstrăm căldura cât mai multă vreme. Cu siguranță dorința este să-l ținem lângă inima noastră pentru totdeauna dar valurile de tristețe, mai multe și mai puternice ne mătură din când în când grăuntele de fericire. De cele mai multe ori grăuntele tău de bucurie, de infinită splendoare, de maximă fericire este dorit de alți oameni triști și cărora și se pare că prin furt, grăuntele ar putea fi al lor pentru totdeauna fără să-și dea seama că nestemata care sclipește în amăgitorul grăunte își pierde strălucirea prin furt. Egoismul celor care nu suportă fericirea de lângă ei, poate să-ți macine puțin câte puțin sufletul. Până când ajunge fărâme, și poate fi cules în bucăți la fel de mici ca grăuntele de fericire. Așează fiecare fărâmă în palmă și sufl-o peste lume, poate așa inima ta va ajunge grăunte de fericire pentru alți oameni.

Stau suspendată în colțul meu de lume. E lumea în care îmi protejez grăuntele meu de fericire. O lume în care nu intră prea mulți oameni. O lume care împletește durerea pentru copilul meu rătăcit printre stele cu bucuria pentru copii aflați lângă mine.

Categorii:Miscelanea