Vă aduceți aminte anii 2002 (sau poate 2003, nu mai știu eu bine) când o doamnă parlamentar a fost agresată de un câine? Imediat a încropit o inițiativă legislativă care a fost votată în regim de urgență: animalele de companie să poarte botniță atunci când stăpânii ies cu ei pe stradă. Dar nu despre doamna parlamentar vreau să vă vorbesc.

La vremea aceea aveam o splendoare de cooker spaniel, cățelul pe care l-am iubit enorm. Era atât de atașat de noi că și în delegație îl luam. Extrem de jucăuș și de blând, era cunoscut de toți vecinii, iubitorii de plimbare prin parc, de copii. Față de moda vremii, de a li se tăia coada, al nostru avea tot ce îi lăsase natura. Întrucît la vremea aceea stăteam la bloc, în afara plimbării zilnice în jurul blocului, ne făceam timp tot aproape zilnic să îl ducem în parcul Tineretului, să zburde liber.

Da, liber,. Nu foloseam lesa decât arareori. Și toate doamnele/domnii din parc se opreau să se joace, să-l mângâie. Iar copiii se întreceau la fugă cu el, îl pupau, se tăvăleau cu el pe jos, spre hazul bunicilor sau părinților. Asta până în ziua în care Parlamentul a adoptat legea lesei și a botniței, impusă de o doamnă, foarte supărată pe câini.

Noi, care știam că al nostru nu este nici pe departe o fiară, nici n-am dat atenție legii așa că a doua zi după adoptarea ei, cu tam-tam la televizor, ne-am dus în obișnuita plimbare prin parc și i-am dar drumul să alerge. Am avut stupefacția de a primi niște urlete de la doamnele din parc, aceleași care până mai deunăzi îl trăgeau de urechi și-l pupau în bot: ”Ia fiara de aaaaaaaaici!”, ”De ce nu are zgardăăăăă, leeesăăăăăă, botnițăăăăăăă, mă mușcăăăăăă!”

Categorii:Miscelanea