Povestea grădinii din fața blocului (sau ”Civilizație fără civilizați”)


spatiu dintre blocuri

În anul 2001 ne-am mutat din Iași în București într-un apartament spațios, la parter, două camere cu vedere în față și două în spatele clădirii. În fața și în spatele blocului exista un spațiu liber destul de generos, teren lăsat însă într-o mizerie de nedescris. Moloz de pe vremea când blocul fusese dat în folosință, pet-uri, tot feluri de resturi menajere, rahat de câine peste tot,. Iar printre munții de gunoaie se aciuiseră câini vagabonzi.  Deși eram în spatele bulevardului Unirii, în Vitanul Nou iar apartamentele fuseseră destinate celor care lucraseră pe vremea comunismului în Ministerul de Chimie cam ăsta era nivelul de civilizație. Cu alte cuvine, oameni ”subțiri” iar locația, ”civilizată”. Sau cel puțin așa ar fi trebuit să fie.

Crescută într-o Bucovină în care curățenia este la ea acasă, în care oamenii își mângâie sufletul cu beția florilor, în care fiecare palmă de pământ este prețuită, mi-am suflecat mâinile, mi-am pus mănuși și am curățat cele două grădini. Apoi am dorit să trec la amenajarea lor dar cum nici un vecin nu a vrut să contribuie, material sau cu forță de muncă, la această operațiune, le-am solicitat declarații notariale că sunt de acord să nu aibă acces în grădină lăsând-o doar nouă în folosință, în condițiile în care ea va fi amenajată și întreținută doar pe cheltuiala familiei mele.

În acea toamnă n-am făcut decât să curăț terenul și să strâng declarațiile de la vecini (bucuroși că nu trebuie ei să cheltuie vreun ban) în care își cedau dreptul de folosință asupra terenului aferent scării nostre de bloc. În paralel am obținut autorizație de la Primărie pentru construcția unui balcon, apartamentul nefiind dotat cu acesta și a unei uși care să se deschidă din balcon către grădina blocului. Încercam să ne construim o grădină chiar dacă stăteam la bloc, să dăm splendoare locului în care aveam să trăim.
În primăvară devreme, m-am apucat serios de muncă. Zis și făcut, în câteva săptămâni am făcut un rai din bucata aceea de pământ, am curățat din nou terenul, am săpat, am adus pământ proaspăt și am plantat o mulțime de tufe și de flori. De la gardul viu cu care am înconjurat terenul și până la liliac, iasomie, hibiscus, trandafiri agățători, gladiole, lalele, narcise, crini și tot felul de alte minunății frumos mirositoare.   Iar printre ele, se unduia grațioasă iarba de umbră pe care am adus-o special de la Suceava.

Credeți că au fost mulțumiți vecinii mei că nu mai trebuiau să respire aerul îmbâcsit și mirosind a duhoare ci unul mirosind a trandafiri? Nu, nu erau mulțumiți. Pentru că nu-mi pot altfel explica gunoaiele pe care le găseam în grădină în fiecare după-amiază când mă întorceam de la birou: cutii de bere, hârtii, coji de cartofi, sticle goale, ciorapi, chiloți ba chiar și vată de la ciclu. Asta în condițiile în care ghena de gunoi era chiar în scară, la fiecare etaj. Îmi învingeam zilnic greața și cu batistă la gură și mănuși pe mână, strângeam toate mizeriile aruncate de oameni, acei hopo sapiens și nu animale, nici picate din cer. Apoi trecea Virgil să ude cu furtunul grădina care, după ce o curățam, arăta ca un colț de rai. Nici cu udatul nu erau mulțumiți, m-au întrebat  vreo doi vecini dacă nu cumva plătesc apa la paușal și o consum udând grădina. Așa că am pus o hârtie la avizier, semnată de Președintele Asociației de Locatari, în care le-am spus că am  apometre și plătesc fix câtă apă consum, să nu mai fie îngrijorați de unde ud florile, o fac pe banii mei.

Am stat trei ani acolo și am reușit să păstrez grădina ca un colț de rai doar prin muncă asiduă de fiecare zi, strângând în permanență gunoaiele pe care vecinii le aruncau pur și simplu pe fereastră, uneori chiar cu mine de față. Așa că pot spune că cunosc foarte bine dragostea oamenilor față de natură și față de mediul înconjurător. Ipocrizia, asta îl caracterizează pe român. Avem un colț de rai dat de Dumnezeu sau hărăzit de natură în care viețuiesc niște nemernici denumiți în mod eronat oameni. Distrugători fără să pună ceva în loc.

Datorită unei tragedii care avut loc în familia mea, ne-am mutat în altă parte a Bucureștiului și mulți ani n-am mai putut să trec pe acolo. Venisem patru și plecasem doar trei, era prea dureros pentru mine, n-am fost acolo nici măcar la vânzarea apartamentului, a făcut-o dragul meu soț pentru mine. Până anul trecut. Și aproape că nu m-am mirat, grădina era la fel cum o găsisem eu în 2001, plină de gunoaie.

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

5 răspunsuri

  1. Clasic. Și eu am grădinărit în fața blocului vreo trei ani, până m-am saturat, ca și dvs., de gunoaie, pet-uri, chiștoace și rahat de câine. Nici măcar nu apucam să văd florile înflorite, dimineața erau boboci, seara, când mă întorceam de la slujbă, erau dispărute.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: