O pagină din istoria indiferenței


 ImagineAlegerile din 1946 au fost privite cu indiferență.

Ei și ce dacă câștigaseră comuniștii? Românii au stat și au privit impasibili cum se instaura un guvern care avea să le răpească cu fiecare clipă libertatea. Probabil au gândit atunci că n-au cum să-i ajungă ciuma comunistă, că vor fi dați jos la alegerile viitoare, că nu-i mare scofală dacă sunt și comuniștii în fruntea statului 4 ani de zile. Și-uite așa ne-am pricopsit cu ei pentru jumătate de veac. Ba cred că unii s-au și bucurat să-i vadă pe proprietari (”burghezii dracului”) locuind în subsolul casei pe care o construiseră două – trei generații prin muncă și să se instaleze ei în camerele spațioase, scuipând semințe printre coloane și peste intarsii. Comuniștii nu erau mulți la începutul anilor 1940 (aproximativ 1.000 de ticăloși) dar alegerea lui Petru Groza în fruntea Guvernului în martie 1945 și prezența rușilor în țară odată cu terminarea războiului, au deschis calea spre o societate a terorii, a manipulării, pomenii electorale, a oportuniștilor prin prostirea unui electorat oricum prea puțin instruit. La care s-a adăugat pur și simplu frauda uriașă din alegerile organizate în 19 noiembrie 1946, prezentarea câștigătorilor (Partidul Național Țărănesc – 72%) ca învinși și a învinșilor (PCR-ul) ca învingători prin citirea inversă a rezultatelor. Această crimă s-a făcut însă cu largul concurs al neimplicării poporului român peste care s-a suprapus dorința oricărui nemernic de a pune mâna, fără muncă, pe averea vecinului. Căci dacă 72% au votat cu Partidul Țărănesc, acei 72% ar fi putut să iasă în stradă să își strige revolta zi de zi până când ar fi cedat și comuniștii și Rusia iar România s-ar fi înscris pe o altă traiectorie. Ne-am jeluit ca baciul moldovean din Miorița, dar – cu excepția câtorva grupuri de eroi care s-au martirizat în munți – n-am ridicat capetele și pumnii să ne cerem drepturile.   

Evenimentele din 1989 – 1990 au fost privite cu indiferență.

Decembrie 1989 n-ar fi existat fără schimbările care avuseseră loc în Europa de Est și fără acei ”nebuni” care și-au asumat moartea ca să ne recăpătăm demnitatea confiscată de societatea multilateral dezvoltată și partidul unic. Să nu ne amăgim însă. Cei mai mulți care îl huiduiau pe Ceaușescu erau supărați pentru că n-aveau lumină, căldură și carne de grătar. Deși mai toți aveau frigiderele și congelatoarele burdușite pe care le închideau cu piciorul, se săturaseră de cozi la cafea, cacao, portocale și alte bunătăți capitaliste. Produsele interne le cumpărai pe sub mână în stilul nostru descurcăreț dar pe cele de export le găseai mai greu. Să nu ne închipuim însă că mare masă a manifestanților din decembrie 89 au vrut un alt tip de societate, nu, oamenii ar fi fost mulțumiți cu plecarea lui Ceaușescu și al consoartei și venirea unui comunist luminat în fruntea țării. Drumul către un capitalism concurențial a fost unul anevoios, de la ”nu ne vindem țara” a lui Iliescu la ”Jos comunismul ” strigat de Golanii din Piața Universității. Mulții mioritici și-au dorit însă ca statul să le asigure hrană, căldură, casă și o slujbă sigură în care să muncească puțin și pentru asta au pus apăsat ștampila pe Ion Iliescu în repetate rânduri și i-au pupat mâna în băile de mulțime organizate prin țară. Exista însă o masă critică, oameni curajoși care își doreau mai mult decât un comunist schimbat pe alt comunist și care și-au strigat visul în Piața Universității începând cu primăvara anului 1990: ”Mai bine golan decât activist/Mai bine mort decât comunist”. Golaniada a fost una din puținele manifestații izvorâte 100%  din suflet românesc, fără manipulare din partea politicului, fără amestec extern. N-am știut să profităm de uriașa oportunitate istorică… au fost chemați minerii și o parte a bucureștenilor le-au aplaudat venirea ori s-au bucurat pentru bâtele aruncate în capul acelor tineri frumoși, au exultat la devastarea unor sedii de partide. M-am întrebat mereu, de unde atâta ură? Am ucis atunci o extraordinară emulație a libertății, o viziune a unui altfel de viitor pentru România. Nu numai minerii au călcat în picioare spiritul din Piața Universității ci și majoritatea celor care doreau un tătuc și care au făcut ca în mai 1990 Iliescu să fie ales Președinte cu 85,07% iar doi ani mai târziu același Iliescu să se instaleze pentru încă 4 ani la Cotroceni. Numai un popor indiferent poate să aleagă în frunte pe acela care a fost  responsabil de aducerea criminalilor mineri în București și prin alegerea lui să fie complice cu autorul moral al masacrului din 13-15 iunie 1990.  

Puciul din anul 2012 a fost privit cu indiferență.

Pusă la cale de aceiași neocomuniști conduși din umbră de Iliescu, lovitura de stat din vara lui 2012 a fost privită cu indiferența genetică înscrisă în ADN-ul românilor. Nu le-a păsat că s-a călcat în picioare Constituția, că măsurile luate în 3-5 iulie aminteau de anii 45-46 și că ne puteau arunca înapoi cu 50 de ani, o mare parte a românilor au ieșit la referendumul de demitere pentru că li s-a inoculat că Băsescu este vinovat pentru viața lor grea. Nu lenea și nepăsarea erau cauzele, Președintele era (și este încă) vinovatul de serviciu. Și pentru că e mai simplu să dai vina pe altcineva decât pe tine însuți, aproape că puciul a reușit, am auzit în vară că ”nu contează câte legi sunt încălcate, important este ca Băsescu să plece”. Intolerabil dar adevărat. Ne-a apărat atunci Europa și, de ce să ne mințim, indiferența unei părți a alegătorilor pentru că nu tuturor din cei care au stat acasă li se cuvine numele de ”Boicotanți” sau ”Absenți, prezenți”. O parte n-au avut nimic de a face cu înțelegerea nemerniciei a ce se pregătea, au stat acasă din indiferență. Și din acceași indiferență au stat acasă și în 9 decembrie 2012, permițând astfel ca puciștii să se legitimeze pentru patru ani în același mod în care s-au legitimat și comuniștii în 1946.  

Indiferența care ucide nația română

După 24 de ani de la căderea regimului Ceaușescu, românul a rămas cantonat în indiferență, ar vrea schimbare dar să nu aibă efecte și asupra lui, se uită cu jind la casa și mașina vecinului fără a munci ca să aibă și el, trăiește din mici șmenuri de azi de mâine, face rost de diplome pentru  a fi mândru că-i inginer sau avocat fără a avea competențele necesare. Vrea slujbe la stat că-i muncă puțină și nu trebuie să se zbată ca într-un mediu privat concurențial. Să nu ne amăgim din nou. Marea parte a românilor au urât intelectualii pe vremea lui Ceaușescu. Ei erau clasa muncitoare conducătoare, noi eram doar o categorie suportată de către cei dintâi, disprețuită și aruncată în ridicol. Chiar și puțini, eram urâți căci singurul loc în care nu puteau pătrunde cei cu mintea îngustă era învățământul. A trebuit să vină actul mișelesc din decembrie 89 când Iliescu a confiscat revolta spontană a românilor nemulțumiți, când a pus pumnul în gură tinerilor frumoși din Piața Universității, ca să ucidă și ultimul bastion care separa prostimea de intelectualii adevărați, învățământul. Fără un învățământ competitiv ne săpăm singuri groapa. Cu această indiferență care a rămas singurul reper neschimbat în istoria românilor, cu fabrici de diplome, cu examene ușoare ”să ajungă la toată lumea ”, ne puteam preface că suntem o nație de oameni învățați dar în realitate suntem o nație în comă al cărei singur rezultat așteptat este moartea. La fel cum indiferenți suntem și acum când măsurile luate în ultimul an de reprezentanții majorității (vezi licitațiile, proiectul de Constituție)  ne aruncă încă o dată în groapa istoriei.

Publicat și în Politicstand.com în 9 iulie 2013

Anunțuri


Categorii:Politica în cuvinte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: