Imagini din colț de retină (Ziua a VII-a – Sâmbătă)


ImaginePlecăm din Deva pe o vreme închisă, nu plouă dar brusc temperatura a scăzut la 23 de grade. De parcă am fi într-o carte cu povești în care călătorim cu viteza timpului, am plecat pe 36 de grade de la București, acum 6 zile, într-o vară toridă și ne întoarcem pe răcoare, într-un început de toamnă. Stăm pe gânduri dacă să o luăm prin Sibiu sau prin Tîrgu – Jiu. Nu alegem Sibiul pe motiv că la ora la care aveam să ajungem acolo, probabil orașul era prăbușit sub kilogramele de aur ale rromilor veniți la înmormântarea ”regelul”. Și oricum, celălalt drum ar fi însemnat Defileul Jiului care este o minunăție a naturii.

ImagineÎmi pregătesc aparatul de filmat căci urmează să străbatem Țara Hațegului și, așa cum spuneam, Defileul Jiului și constatăm cu stupoare că am uitat să-l încărcăm aseară așa că ne bazăm doar pe telefon, atâta cât o să ne țină bateria. Din nefericire, străbatem și Țara Hațegului și Defileul Jiului printr-o ploaie deasă așa că fotografiile lasă de dorit.Noi ne bucurăm ca niște copii de ploaie și de temperatura care tot scade ajungând la un moment dat la 15 grade celsius. Ce complicat este organismul uman, ne gândim! Când avem 15 grade în luna martie nu am umbla în tricou și cu pantaloni scurți ci încă în palton și cizme, dar cu o asemenea temperatură, venită intempestiv în vară, nu ne mai deranjează tricoul, constatăm doar că este puțintică răcoare.

ImaginePrin Defileul Jiului ne jucăm o perioadă de-a v-ați ascunselea cu trenul, fiecare pe o treaptă diferită (el mai sus și noi mai jos) și, din când îl când îl vedem cum dispare și se ascunde în tunel, făcându-ne vesel din mână când apare pe partea cealaltă. Doamne, este atâta frumusețe și puritate în jurul nostru încât mă înfior, de parcă natura ne-ar oferi tot ceea ce noi, oamenii am uitat să fim. La ieșirea din Defileu trecem pe deasupra trenului, na, iată că l-am învins, am câștigat întrecerea!Imagine

Ne oprim plini de speranță în Horezu, hotărâtă să-mi iau o ie cusută de mâna localnicilor. E una din nebuniile mele, să umblu îmbrăcată tradițional. Din nefericire, nimic din ceea ce vedem în Horezu nu mai este tradiție, comercianții (cei mai mulți dintre ei, tuciurii) au luat locul localnicilor și vând un amestec de lucruri tradiționale cu kitch-uri. Mă îngrozesc, dacă ne pierdem și tradițiile care însemnau ceva la care puteai să te raportezi ca națiune și înlocuim valoarea cu falsurile, atunci suntem pierduți pe vecie. Generația următoare nu va mai ști să deosebească ceramica de Horezu de cea de Marginea  și nici nu va mai fi impresionată de o ie cusută și brodată manual, i se va părea firească cea făcută la mașină. Oricum, borangicul nu mai este acela din ia bunicii mele și nici inul topit nu mai are finețea de acum 20 de ani.

Două întrebări mi-am pus pe ziua de azi. Din ce trăiesc orașele a căror industrie a dispărut după 1990 cum ar fi Călan, Hunedoara? Nu reușim să determinăm de unde vin banii pe care oamenii de acolo îi cheltuie la magazine, terase. Am înțeles că o parte din ei sunt pensionari și alții bugetari dar statul acesta nu este un producător de venituri așa că e nevoie să colecteze de undeva. Toate afacerile private pe care le vedem sunt din zona comerțului și serviciilor așa că pur și simplu nu reușim să înțelegem cum se învârte roata economiei în aceste orășele. Cea de a doua întrebare privește ruta de tren din Defileul Jiului, cum oare în vremea împușcatului s-a putut săpa în stâncă iar acum nu reușim să facem măcar o nenorocită de autostradă?

În Pitești lăsăm ploaia în urmă și ne înscriem cuminți pe autostrada care este, așa cum spune Virgil, un fel de apă curgătoare, căci ne legănăm  ca ”barca pe valuri”. Nu suntem în stare să facem nimic de calitate, tot ceea ce ne-a dat natura este perfect, tot ceea ce am construit noi, oamenii, de multe ori distrugând această perfecțiune, este prost, făcut în dorul lelii. Ajunși aproape de București o luăm pe centură care, dinspre autostrada Pitești – București, pare făcută din plastilină căci pur și simplu este deformată.

Acasă, din nou acasă, Max sare vesel pe umerii noștri și scâncește de bucurie iar Felix ne sare în brațe mieunând frenetic. 

 

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: