Imagini din colț de retină (Ziua a V-a – vineri)


ImagineCând ieși din Oradea pe șoseaua care duce către Beiuș te întrebi dacă nu ai nimerit în Afganistan sau într-un loc unde abia s-a terminat războiul și s-a încheiat armistițiul de pace. Șoseaua este plină de gropi, cârpăcite pe colo – colo și nici astea făcută profesional deoarece mașina geme din toate încheieturile, bucșele țipă iar fotografiile mele sunt strâmbe, sucite, unele din care nu se înțelege nimic. Oare zona asta n-o avea primari, prefecți, deputați, senatori cărora oamenii să le spună că nu-și pot bate joc de ei? Mai ales că este șoseaua care duce la Arieșeni unde sunt pârtiile de ski, locul în care privații au investit în hoteluri și pensiuni cu gândul că românii dar mai ales locuitorii din Ungaria vor veni să-și spargă ceva euro. Pe unde să vină? Kilometrii parcurși pe o asemenea șosea au darul de a te irita, de a-și întinde nervii la maxim așa că nu-i văd eu pe unguri, austrieci, nemți să vină și să se enerveze în concediu. Am așa o senzație că de oamenii care locuiesc în satele și orașele de pe marginea acestei șosele nu se interesează nimeni, deși sunt și ei plătitori de taxe și impozite la măria -sa statul român. Îmi imaginez, în timp ce corpul îmi tresaltă din cauza hurducăturilor, o nouă reclamă, născută din cea celebră cu cetățeanul european: ”Stimate stat, sunt cetățean român și am drepturi”. Sau, ”dracu să te ia de stat român care nu faci nimic pentru noi”. Cum poate natura, care este mirifică de-a lungul acestei șosele, să-i mai suporte pe decidenții care ne hotărăsc nouă că ne ajunge și o șosea peticită, nu nimic mai bună decât cea de pe vremea lui Ceaușescu? De ce nu-i trăznește când trec pe acolo, în mașinile lor negre și scumpe?

ImagineDupă 60 de km de tranca-tranca ajungem în Pocola, unde este musai să oprim, acolo este un alt punct de stabilitate, aflat la o răscruce de generații care nu va mai cunoaște acest sentiment. Așa cum pentru mine casa mamei din Fălticeni înseamnă acasă și stabilitate, casa dnei Duța din Pocola înseamnă stabilitate și copilărie pentru Virgil. Mai înainte de a vedea tabla care anunță Pocola, coborâm un deal prin pădure, lung de 4 km, despre care Virgil are amintiri pe care nu le va uita niciodată. În timp ce filmez mi-l imaginez în pantaloni scurți, cu un surâs șăgalnic în privire, ducându-și bicicleta la deal doar din bucuria de a simți cum merge pe ea cu viteză la vale, cei 4 kilometri. Și din nou de la capăt până când foamea punea stăpânire pe el așa că lăsa joaca cu regret și se ducea acasă la tușa Duța, unde își petrecea vacanțele în copilărie.

ImagineÎntotdeauna când am mers la Pocola m-am simțit împărătește, rudele lui Virgil (tușa Duța și copiii ei, deja părinți pentru alți copii) nu știu cum să mai facă să ne simțim bine. Noi nu știm cum să nu-i deranjăm, ei ne îmbie cu slană, pălincă și orice altă bunătate o au prin casă. Nu dorim nimic decât acel sentiment de fericire că ne-am văzut și că suntem cu toții bine. Acasă la vărul lui Virgil, Florin, o cunoaștem din nou pe fetița lui, Teodora pe care o văzusem doar imediat după naștere, s-a făcut o minune pe care o adorăm instantaneu.

Plecăm de la Pocola și facem o oprire la Beiuș, la mormântul părinților lui Virgil. Îi duc lui Buni trandafiri, știu că florile au fost pasiunea ei și că de acolo, de undeva din altă lume, va fi bucuroasă că nu am uitat ce îi place. Îi reiterez promisiunea pe care i-am făcut-o de a termina cartea de povestiri ”Menajerele soacrei mele” și de avea grijă de unicul ei copil. Știu că asta și-a dorit în permanență, ca nu cumva să ne certăm, să nu ne despărțim, așa că o asigurăm că totul este bine. Îl las pe Virgil să vorbească cu părinții lui plecați dar pe care i-a iubit atât de mult, retrăgându-mă ceva mai departe. ”Doamne, mă gândesc, ține-mi în viață cât mai mult mama să mai pot fi copilul cuiva”!

ImagineCu inima încărcată de sentimente contradictorii, tristețe că părinții  nu mai sunt dar și cu povești depănate despre tinerețea celor doi, amintiri care îi fac bine lui  Virgi, pornim mai departe, cu gândul să ajungem cât mai aproape de casă. Toată distanța pe care o străbatem prin Țara moților este desprinsă dintr-o poveste dar, așa cum spuneam și la început, și un ținut care din perspectiva șoselei pare că a suferit nu cu mult timp în urmă un bombardament.  Ne îndreptăm spre Deva unde vom înnopta în noaptea asta  

 

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: