Imagini din colț de retină (Ziua a II a – marți)


ImagineAșa cum vă spuneam, aseară urma să am un somn lin, fără coșmaruri. Pentru că eram acasă, în patul copilăriei mele. Asta s-a și întâmplat, dimineața m-a găsit proaspătă la ora 7,00, încercând să văd ce mai are nevoie mama, ce este prin grădină, să-i cumpăr cele necesare. Eu am plecat în oraș, Virgil a rămas acasă să mai bată cuie pe la porți și garduri, să schimbe garnituri și alte mărunțișuri dar care-i sunt mamii atât de necesare.

V-ați gândit vreodată că generația părinților noștri de peste 75 -80 de ani este ultima generație care a reprezentat stabilitatea? Părinții mei au stat permanent în același loc și de-a lungul vremii s-au înlocuit în casă foarte puține lucruri. Așa încât noi cei de 45-55 de ani suntem ultimii care ne putem întoarce ”acasă”, la acel acasă care nu se compară cu nimic altceva. Copilul meu poate veni la mine acasă, dar nu acasă unde s-a născut căci de la nașterea ei și până azi eu m-am mutat de 6 ori. Mă întreb: oare nu era mai bine când fiecare aveam un ”acasă”, stabil și la care puteai să te întorci? Cert este că eu mă bucur de fiecare clipă al lui acest ”acasă”, chiar dacă vin rar, locuind departe de locul și casa copilăriei mele.

Drumul meu în oraș nu era chiar fără țintă. Înainte să moară, tata m-a pus să jur că voi lupta să îi readuc ”acasă” bucata de teren pe care i-o furase vecinul, un hapsân fără seamăn. Din spatele grădinii, pur și simplu îi furase tatii 50 mp, mutând într-o noapte gardul. Cât a trăit tata, ne-a rugat să nu facem nimic împotriva acestuia întrucât ei sunt bătrâni și nesimțitul de vecin profera amenințări la adresa tatii.

Într-un fel tata avea dreptate, avea 2 copii în București și unul în Iași, cine să-l apere de nemernic? Și mai ales de vorbele de ocară pe care i le arunca peste gard? I-am jurat tatii pe patul de moarte că voi face acest lucru și iată că la 7 ani de la moartea acestuia am reușit să închei un proces pe care l-am câștigat, vecinul fiind obligat prin sentință judecătorească definitivă și irevocabilă să-și mute gardul înapoi și să-și demoleze construcțiile (niște cotețe de găini) de pe terenul tatii. Da, 7 ani a durat un nenorocit de proces care avea ca obiect 50 mp, s-a întors în rejudecare de 3 ori la Judecătorie și de două ori la Tribunal. Pe motiv că erau mai multe capete de cerere pe care le solicitam a fi rezolvate și Judecătoria sau Tribunalul pierdea pe drum câte una. Ani în care mama a trebuit să înghită de la acest individ cuvinte pe care nu le rabdă foaia de hârtie. Asta până într-o zi când mi-a atins durerea din suflet: i-a zis mamii că o să ne blesteme să ne pierdem și alt copil așa cum l-am pierdut pe Vlad. A fost clipa când Virgil a uitat că este un bihorean calm și molcom și i-a spus niște cuvinte acestuia de nu s-a mai legat de mama niciodată. Probabil că mai mult decât cuvintele, expresia feței lui Virgil l-a cam băgat în boale, și eu am rămas surprinsă de violența acestuia, un om blând și calm de altminteri.

Revenind la drumurile mele prin oraș, una din sarcini era să iau legătura cu avocata care ne-a reprezentat în proces pentru a pregăti actele de executare silită căci să nu credeți că după terminarea procesului hoțul de pământ și-a demolat construcțiile și și-a dat gardul înapoi de bună – voie. Nu, cu nesimțire a lăsat lucrurile la fel, așteptând probabil să se ducă și mama după tata și crezând că noi, de la așa o mare distanță n-o să ne mai zbatem pentru o palmă de pământ. Nu mă cunoaște, nu știe cât l-am iubit pe tata și cum mă dureau toate povestirile lui despre jignirile aduse unor bătrâni. I-am promis tatii în ultimele lui zile de viață că o să-i fac dreptate și, indiferent cât mă va costa, pentru mine cuvântul dat este sfânt.

Pe la ora 12, rezolvasem și eu tot ce mi-am propus, Virgil bătuse toate cuiele pe care i le ceruse mama, așa că am strâns-o în brațe și am plecat hai-hui la drum.

Imagine”Bucovină, plai cu flori”…, frumoase ținuturi!. Am străbătut toată Bucovina astăzi: Humor, Vama, Frasin și satele alăturate (dintre care amintiri plăcute aveam de la Tabăra de copii de la Bucșoaia), Câmpulung Moldovenesc, Mestecăniș, Vatra Dornei. Aici aerul este mai curat și iarba mai verde, te simți ca în Austria. Niciodată nu mi-a plăcut sudul țării cu tonele lui de praf și scaieții de pe margine, cu iarba arsă și pădurile mirosind a mucegai dar cel mai mult văd diferența când mă duc acasă.

ImagineObosiți, am hotărât ca în această seară să înnoptăm la Bistrița, în fond am plecat de nicăieri către niciunde, suntem în vacanță. Și dacă-i bal atunci bal să fie, ne-am cazat la Hotelul ”Coroana de Aur”, un hotel frumos inaugurat în 1974 și despre care  vorbea și Jonathan Harker în  celebrul roman de ficţiune ,,Dracula”. Avem o cameră frumoasă, cu vedere către prefectură. Ne vedem mâine în alte locuri uitate de lume dar blagoslovite de Dumnezeu.

 

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: