N-am putut niciodată să mă ridic definitiv din țărână, acolo unde m-au trântit destinul sau voi, oameni nemiloși care folosiți cuvinte golite de sens și conținut.

În fiecare moment mi-am adunat puterile, mi-am îndreptat genunchii și am reușit pentru o clipă cât o eternitate să fac doi- trei pași, cu spatele drept și privirea ațintită spre infinit, să mă ridic și să-mi scutur aripile frânte. Dar o nouă furtună de gânduri și răutăți din partea unor umani cu chip inuman m-a trântit de fiecare dată din nou și din nou în țărâna care mă trage tot mai în adâncuri ca și cum ar vrea să mă absoarbă.

Voi, cei cărora nu vă pasă decât de ipocrizia voastră, atât de des folosiți cuvântul cinstit, loial, bun, drept, sincer, iubire, puritate, dragoste încât aveți impresia că face parte din ființa voastră, că sunteți așa cum spun cuvintele! Pentru voi, ele nu-s decât niște litere pe care le înșiruiți într-o obsesie psihiatrică și le azvârliți într-o prăpastie fără fund. Fără să observați sau să vă pese că odată cu ele mă rostogoliți și pe mine-n genune.

Dacă fiecare cuvânt pe care îl folosiți ca să vă definească v-ar arde în momentul când mințiți, am avea o lume plină de arși, fără putință de scăpare. Chiar și credința a devenit o ipocrizie, vă place să fiți văzuți drept credincioși fără a fi realmente în intimitatea gândurilor și sufletului vostru. Bateți mătănii pentru că se cade nu pentru că credeți în ele, vă închinați să vă vadă aproapele nostru, nu pentru că ați simți că fără crucea creștină n-ați putea exista. Vă aduceți aminte de Dumnezeu doar atunci când îi cereți ceva de parcă cerul ar fi un ONG care să dea fără să primească nimic în schimb.
Voi, oameni inumani și ipocriți,  definiți-vă așa cum sunteți în fața conștiinței voastre și nu așa cum ați vrea să vă perceapă ceilalți. Iar dacă și în fața eului vostru interior vă credeți cinstiți, loiali, buni, drepți, sinceri și iubitori deși din toate acțiunile voastre se vede necinstea, neloialitatea, răutatea, nesinceritatea și lipsa de dragoste înseamnă că sunteți pierduți, vi s-au lipit măștile pe suflet.

Cât despre mine, lăsați-mi aripile în pace, lăsați-mi mersul drept și privirea clară și limpede, nu sunt nimic din ceea ce reprezentați voi. Sunt propria mea biserică, acolo unde sălășluiește și raiul și iadul, îngemănate. Lupt împotriva iadului din mine, folosind cuvântul doar pentru a defini ceea ce simt și nu ceea ce așteaptă alții să simt. Sunt ceea ce spun și spun ceea ce sunt.

Categorii:Miscelanea