Omul sfințește locul


???????????????Frumoasă vorbă transmisă din stăbuni! Indiferent cum este natura din jurul nostru, asupra ei și-a pus amprenta omul care prin acțiunile lui a făcut dintr-un loc un colț de rai sau nu. Așadar, de tot ce se întâmplă în jurul nostru nu este responsabil nimeni altcineva decât noi înșine. Nepăsarea sau implicarea noastră determină ca un anume loc să fie mirific sau nu. Privind la România mă întreb dacă aici omul sfințește locul sau își bate pur și simplu joc, prin acțiunile sau inacțiunile lui, de ceea ce natura i-a pus la dispoziție. Privind România ca o majoritate și nu individual, se pare că la noi omul nu sfințește locul ci-l spurcă. Natura ne-a pus la dispoziție munți și văi, dealuri mănoase, câmpii roditoare, ape curgătoare și stătătoare, bogății în subsol, codri verzi și o climă propice. Ce-am făcut din ele?  Nimic, le-am distrus cu nepăsarea noastră.      Mergi pe ulițele patriei și te împiedici de pet-uri, mucuri de țigări, pungi de plastic, hârtii. Te uiți la Dunăre și-o vezi murdară, cu mii de gunoaie curgând către Marea Neagră și ea plină de resturi de mâncare, alge necurățate, nisip pe care stau mormane de sticle de bere. Te bucuri de o zi de duminică însorită și vrei să te plimbi într-o pădure dar gunoaiele lăsate de grataragii îți omoară tot cheful de aer proaspăt și de soare. Cu condiția să mai găsești pădurea. Prin satele românești buruienile inundă pământul nelucrat iar uneori chiar și curtea casei iar fațadele nu au mai văzut o bidinea cu var de la 1848, gardurile stând și ele într-o rână. Asta dacă ești în stare să mergi pe ulița satului ocolind gropile transformate de ploi în adevărate cratere. Iar de după prima cotitură te vor asalta câinii vagabonzi, lăsați să trăiască din mila naturii dar fără ca oamenii să se implice cu adevărat în salvarea lor, ca de la suflete la alte suflete căci noi mimăm până și dragostea creștină. Da, mi s-ar putea spune că nu toți oamenii sunt vinovați de toate astea, că sunt printre noi și cei care chiar sfințesc locul pe care calcă. Poate că este adevărat dar atâta timp cât acești oameni, chiar gospodari pentru ei și cu un colț de rai individual, nu iau atitudine împotriva celor care își bat joc de locurile hărăzite de natură a ne fi pământ strămoșesc, suntem cu toții vinovați de dezmățarea cu care ne comportăm față de pământul pe care ne-am născut.     Oamenii par inconștienți și nu văd mai departe de interesul lor individual și meschin, nu sunt în stare să acționeze pentru a-și face mai bun viitorul. Lucrurile importante pentru român sunt mâncarea și băuturica. Dă-i astea și nu-l va interesa dacă pământul sub el se surpă. Românul alege în fruntea lui oameni la fel de iresponsabili ca și el și apoi, nemulțumit, cere socoteală că de ce sunt așa, așteptând ca statul să-i ofere tot ceea ce lenea îl împiedică să realizeze singur, prin trudă. Permanent ne dorim para mălăiață. Ne vom distruge pământul de sub picioare singuri. Nu este nevoie de nici o catastrofă, de nici un sfârșit venit din univers, cataclismul pământului suntem noi, oamenii. Iar românii parcă mai mult decât alte nații sunt niște dăunători care distrug lucrurile cu care vin în contact. Și cu siguranță, cei care ne considerăm a fi oameni care sfințim locul, suntem la fel de vinovați ca restul dacă nu luptăm pentru a impune niște reguli de conviețuire tuturor semenilor noștri. Dacă ne declarăm mulțumiți de colțul nostru individual de rai fără a ne preocupa de mizeria care ne înconjoară la nivel de comunitate și chiar de țară atunci suntem pierduți căci din păcate trăim în această comunitate. M-am întrebat de multe ori cum putem fi atât de nepăsători față de jaful pădurilor, față de defrișările ilegale care au dus în ultima vreme la inundații aproape anuale? Putem. Pentru că dacă ne oferă cineva o căruță de lemne fără bon nu îl reclamăm pe respectivul ci o înhățăm repede, bucuroși că am plătit ceva mai puțin. De ce nu ne interesează că țara a fost cucerită de câinii vagabonzi? Pentru că înmulțirea lor pe stradă  ni se datorează și nouă, o parte din aceștia provenind din puii pe care îl lepădăm din propria ogradă. Cum am ajuns să plângem că ni se ard ogoarele de arșița verii când țara avea un sistem de irigații destul de bine pus la punct? Putem. Căci ne plângem în timp ce țevile de irigații ne sprijină cotețele, fie că le-am șutit chiar noi de pe câmp fie că le-am cumpărat pe un preț de nimic de la vreun hoț care le-a dizlocat ca să le vândă la bucată. Ne plângem că nu avem ce mânca dar nu am pune mâna pe sapă să ne săpăm ogorul iar dacă va dori cineva să ne angajeze la munci agricole ne aducem aminte că suntem bolnavi de șale și că banii pe care i-am primi sunt prea puțini. De parcă ne-am fi născut cu toții într-un birou, făcând mai nimic dar pe leafă mare. Ne plângem de politicienii care ne conduc, dar uităm că noi i-am ales pe un kil de făină, o găleată de plastic și doi mici, că i-am girat și am fost complici ca niște penali să ajungă în fruntea țării. Ne trăim viața între a adora un Gigi Becali sau un Mircea Badea și a înjura un Andrei Pleșu sau un Mihai Răzvan Ungureanu în loc ca lucrurile să stea invers. Înjurăm sistemul de învățământ că este prost dar plătim ca loaza noastră care nu știe nici înmulțirea să ajungă absolvent cu studii superioare. Nu contează în ce domeniu, nu contează că nici nu știe pe unde este școala, că nici nu știe ce-i aia o facultate, importantă este mândria prostească că și al nostru a ajuns inginer ca al vecinului. Apoi ne plângem că societatea e strâmbă și nu-l angajează nimeni, că n-a avut noroc, bietul de el. Și suntem în stare să mituim în dreapta și-n stânga pentru a-l face domn în loc să-l evaluăm cu seriozitate și să-i punem o sapă sau o cheie franceză în mână, conștienți că doar atâta poate face. Am ajuns să mimăm zilnic democrația, să ne prefacem că suntem cinstiți și corecți dar să ne dorim să fim în locul prădătorilor pe care îi admirăm. Ceea ce este mai trist, mimăm o viață care nu ne aparține. Apoi ne plângem că trăim într-o societate coruptă, într-un absurd în care nu ne găsim locul, un loc pe care vrem să-l ocupăm fără merit.   Până n-o să ne găsim  și n-o să acceptăm pătrățica care ne este destinată, până când nu o să fim conștienți că orice acțiune sau inacțiune a noastră se întoarce într-un târziu ca un bumerang atacându-ne propria viață de mâine, nimic nu se va schimba în bine iar viața noastră, democrația și viitorul sunt doar niște farse sinistre.  
Publicat și în Politicstand.com în 2 iunie 2013

Anunțuri


Categorii:Miscelanea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: