Urmează stația Cotroceni, cu peronul pe partea dreaptă!


METROU

În penultima stație conducătorul metroului ”Alegeri” deschise ușile plictisit. Nu mai era nimeni în metrou, rând pe rând coborâseră cu toții în stațiile intermediare. Nea Vasile răsuflă ușurat, avea să ducă metroul, așa gol cum era,  la ultima stație denumită ”Cotroceni”, apoi repede să-l ducă la garaj și să plece acasă. Abia aștepta să meargă în garsoniera lui, să înfulece trei mici și-o bere cumpărate în drumul către casă,  să dea televizorul pe ”Soacră pentru noră” și să râdă cât de tonți sunt oamenii lângă care trăia.
Nea Vasile conducea metroul de 23 de ani și se obișnuise cu ciudățeniile acestuia în ceea ce privește stația Cotroceni. După ce urcau, călătorii optau în a se așeza pe scaunele din stânga sau pe cele din dreapta iar între ele cobora de sus din tavan un fir de tensiune așa că nu te mai puteai muta dintr-o parte în alta fără a risca să fii electrocutat. Așteptai să vezi dacă poți sau nu să cobori căci în stația Cotroceni metroul alegea, printr-o metodă doar de el știută, dacă se deschideau ușile din dreapta sau cele din stânga.  Cei norocoși coborau, ceilalți rămâneau în metrou și Nea Vasile îi ducea până la depou iar de acolo, Dumnezeu știe unde se risipeau păgubașii nervoși de călătoria fără rezultat.
Când aproape se hotărî să închidă ușile văzu cu mirare crescândă două grupuri de bărbați care alergau către metrou.
– Oare unde s-o fi grăbind ăștia? oftă Nea Vasile, hotărât să nu-i pese prea mult de graba întârziaților. Nu putu însă să nu observe cu coada ochiului că cele două grupuri își aruncau priviri pizmașe unii altora așezându-se la stânga un grup și celălalt la dreapta, cât mai departe unii de alții. Intrigat, Nea Vasile hotărî să-i supravegheze discret. Până la stația finală era cale lungă așa că, deși atent la manete, începu să tragă cu coada ochiului în oglindă spre cele două grupuri de bărbați. Era mai ales curios care sunt criteriile deschiderii ușilor și în funcție de observarea călătorilor să facă pariu cu el însuși care din ele se vor deschide.
În stânga se detașa un fel de lider al grupului, un bărbat cu ochi albaștri care își arunca ochii când spre tavanul metroului, când spre podea, când pe geamurile din dreapta, când pe cele din stânga. Scurt, mai arunca spre dreapta o privire ucigătoare spre un tânăr cu ochelari. Părea surescitat și nea Vasile își dădu seama că omul nu avea toți boii acasă. Îl consideră lider doar pentru faptul că se înfipsese pe primul scaun din stânga căci alte elemente care să-l pună în poziția I nu părea să aibă. Din când în când buzele lui bolboroseau câteva cuvinte, mai mult simulate decât spuse iar mâinile formau cercuri, degetele se închideau și se deschideau spasmotic. Nea Vasile ar fi putut jura că gura care se schimonosea într-o permanență obositoare șoptea la nesfârșit o tiradă doar de el crezută:
– Eu, Președinte, eu, eu Președinte. Stau la la stânga da jur că-s de dreapta – fir-ar al dracului de fir de tensiune! Nimeni nu mă poate opri până în stația finală iar acolo ușile mele se vor deschide, ale mele. Eu, eu, eu, eu, Președinteeeeeeeeeeeee!!!!!!!
Își arunca părul pe spate printr-o mișcare scurtă a capului ca și cum ar fi vrut să rupă aerul în două sau să-și rotească doar gâtul ca să-i ajungă fața la 180 grade spre a vedea ce fac cei din scaunele din spatele lui, fără însă să-și miște și corpul căci nu era de rangul pe care avea să îl ocupe să se întoarcă cu totul spre plebea care îl însoțea.
Deși omul cu ochi albaștri se repezise să ocupe scaunul cel mai din față, restul grupului părea compact așezat în jurul altui bărbat, unul care avea un tricou cu o inscripție ”Dottore”. Nea Vasile se uită cu admirație la el și-și zise în barbă:
– Ăsta o fi doctorul celui dintâi, săracu, că pare tare bolnav! Probabil că restul grupului vor fi fiind asistenți și brancardieri. Cred că sunt aici ca să-l trateze, dacă ar urma să facă vreo criză. Ptiu, Doamne ferește! își scuipă în sân Nea Vasile. Era destul de supărat de acest gând căci o eventuală criză i-ar fi întârziat plecarea spre casă. Îi venea să deschidă stația și să-i spună cu voce aspră vreo două cuvinte omului fără liniște:
– Stai, bă, liniștit și nu te mai fâțâi atâta, că nu vreau să fac ore peste program. N-am chef să faci spume la gură așa că ia cere-i doctorului ăluia care te însoțește vrei două calmante și culcă-te. Te-oi trezi eu când ajungem la destinație, dacă se vor deschide ușile spre stânga.
Doctorul din spatele lui Bâțâilă părea calm și-l privea în ceafă pe omul cu ochi albaștri cu un zâmbet ironico – drăcesc. Era ca și cum i-ar fi transmis telepatic, ”ai grijă, eu te-am făcut, eu te omor”. Din când în când își verifica mesajele de pe telefon dar pare-se că veștile erau amestecate căci acum părea fericit, acum îngândurat. Nea Vasile își imagina ce mesaje primește Dottore. Toți care doriseră să ajungă în stația ”Cotroceni” încercau prin toate mijloacele să determine ca ușile să se deschidă pe partea lor. Zâmbi și el în oglindă, era exclus, nimeni nu știa mai înainte cu o secundă pe ce parte se vor deschide ușile, Nea Vasile prelua mesajul apărut pe monitor și anunța prin stație care călători urmau să coboare, ușile deschizându-se concomitent cu anunțul.
Hotărî să-l lase în boala lui pe omul cu ochi albaștri. Îl văzuse de multe ori la televizor și i se păruse inconstant, mincinos și arivist, un nimeni umflat de presă și acoliți și prezentat publicului ca un mare cineva. Nu era acesta omul pe care și l-ar fi dorit în stația finală.
Mutându-și privirea în oglindă pe grupul din dreapta, Nea Vasile fu plăcut surprins de imaginea unui tânăr cu părul tuns periuță și ochelari, tipul omului care părea că are răspuns la orice întrebare fără a se infatua cu asta și fără a-i fi greu să răspundă. Omul acela emana inteligență, educație, bun simț. Nu stătea pe primul scaun din dreapta dar cu siguranță era liderul grupului, fără a face gesturi care să atragă atenția, fără a se schimonosi. Stătea calm pe scaun, privind gânditor pe geam și din când în când adresa un zâmbet cald însoțitorilor săi.
În spatele tânărului cu ochelari era așezat un bărbat care i se păru cunoscut. Se uită o dată, mai șterse oglinda să vadă mai bine și, deodată,  Nea Vasile se plezni peste frunte:
– Hmmm, ia te uită, pe chelul acesta l-am lăsat în stația Cotroceni de două ori până acum. Faină treabă, o fi vrut să-l conducă pe ochelarist în stație sau nu mai are treabă și se plimbă?? șopti neslăbindu-l din ochi nici pe chel care râdea larg și din când în când îi îmbărbăta pe ceilalți care se uitau plin de speranță la cei doi dar nu-l uita nici pe liderul grupului pe care chelul îl bătea bărbătește pe umăr. Mai era unul în dreapta care arunca priviri cam piezișe tinerelului cu ochelari dar pentru câteva secunde pentru că chelul îi zicea scurt un ”Dog, culcat, cuminte!” și omul zâmbea ca la comandă.
Bărbatul cu ochelari îi devenise simpatic lui Nea Vasile. Calmul său prevestea că tinerelul va fi demn să coboare în stație, că nu se va buluci la ieșire, că nu va face gesturi dezarticulate și incontrolabile, că avea un plan cert și corect în minte pentru viitor. Iar Nea Vasile gândi pe loc că ar fi fericit ca monitorul să i-o tragă omului cu ochii albaștri care nu putea să stea nemișcat nici măcar o secundă de parcă ar fi avut pureci și care i se părea un fariseu, inventator doar de cuvinte de formă fără fond dar nu și de fapte.
Cu privirea ațintită spre tânărul cu ochelari, Nea Vasile își dori cu ardoare ca pe monitor să-i apară mesajul: ”Urmează stația Cotroceni, cu peronul pe partea dreaptă!”  

 

Reclame


Categorii:Politica în cuvinte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

CER's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

%d blogeri au apreciat asta: