Acasă › Poezii › Spuse nerostite

Spuse nerostite

De Lili Craciun on 5 august 2013 • ( 0 )

Mi-aș dori să împărtășesc cu tine
Durerea care-mi macină nopțile.
Îmi înghit însă cuvintele nerostite…
Câtă vreme tu nu observi
Lacrima ce stă să cadă din sufletul meu,
Întreb retoric, fără de cuvinte:
La ce bun povestea mea lunatică?

‹ Respect

Felix, turnător oficial scris la catastif ›

Categorii:Poezii

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Introdu aici comentariul tău...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Email (obligatoriu) (Adresa nu se face publică niciodată)

Nume (obligatoriu)

Site web

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. ( Dezautentificare / Schimbă )

Comentezi folosind contul tău Google. ( Dezautentificare / Schimbă )

Comentezi folosind contul tău Twitter. ( Dezautentificare / Schimbă )

Comentezi folosind contul tău Facebook. ( Dezautentificare / Schimbă )

Anulează

Conectare la %s

@ntonesei's blog

„In schimb, eu stiu ce inseamna sa fii un intelectual, adica un individ cerebro-spinal; sa ai mintea atit de plastica cit este posibil si coloana vertebrala atit de dreapta cit e necesar” (Michel Foucault, 1967)

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

CER's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

daniela.tarau

despre miracolul vietii...