Felix, turnător oficial scris la catastif


felix voiculescu

 În martie 2011 Înalta Curtea de Casației și Justiție respingea recursul formulat de Dan Voicluescu împotriva hotărârii Curții de Apel București care a menținut Decizia CNSAS cu referire la Dan Voiculescu = colaborator al securitărții. În sentinţa Curţii de Apel Bucureşti se arată că Dan Voiculescu a încălcat până şi Constituţia Republicii Socialiste România care, în 1965, garanta libertatea de exprimare. Judecătorii Curţii au apreciat că persoana pe care Voiculescu a turnat-o la Securitate a fost supusă „unor consecinţe negative vizând (…) libertatea de exprimare”.

Au trebuit să treacă 2 ani (ani, nu zile, nu săptămâni, nu luni) până când decizia să fie publicată în Monitorul Oficial, respectiv în 21 februarie 2013. Care o fi fost motivul ca o bucată de hârtie să trebuiască să aștepte 2 ani la poarta Monitorului? Ai zice că de 2 ani Guvernul și Parlamentul fac reforme după reforme, că ne înnebunesc zilnic cu legi după legi care de care mai importante încât nu a mai fost timp de publicarea unei bagatele.  Dacă ai însă curiozitatea să vezi ce s-a publicat în această perioadă ai vedea să în afară de Decizii ale CCR, Hotărâri ale Instituțiilor Administrației centrale, câteva Hotărâri de Guvern, numiri și eliberări din funcții, acreditări, nu prea abundă publicația în mari legi pentru mărețe reforme.

Poate acum ne dăm seama de ce a fost nevoie ca Monitorul Oficial să treacă din subordinea Parlamentului în a Guvernului. De bine de rău, în Parlament mai este opoziție și chiar dacă e anemică s-ar fi găsit vreunul care să reclame aceste întârzieri. În Guvern însă este unitate de monolit, acolo toată lumea face ce zice șefu sau pleacă. Nu este prea clar de ce a durat atât de mult publicarea sentinţei lui Dan Voiculescu. Nu știu dacă vinovat de această întârziere este instanța, Monitorul Oficial sau CNSAS-ului care avea obligația să transmită decizia spre publicare. Știu sigur că au trecut doi ani de atunci și mi se par suficienți de lungi.

Ce i-a adus lui Voiculescu acești 2 ani ? De doi ani, Felix ne-a făcut viața un calvar prin Antena 3. Ne-a manipulat încât am ajuns să ne urâm Președintele, să nu mai avem încredere în justiție, să-l considerăm pe Morar un ticălos iar pe Năstase un erou, să ne transformăm în băsiști sau uslași, să ne urâm unii pe alții. A făcut ceea ce a fost învățat să facă când a devenit Felix, ne-a transformat pe toți în complici manipulându-ne să alegem în fruntea noastră alți Felixi, urmașii unei clici care a ridicat la rang de onoare turnătoria.

Sunt însă unii dintre noi care nu vor să uite. Și zi de zi eu sper să fim cât mai mulți. Acelora și numai acelora mă adresez și readuc în dezbatere cazul Felix. Pentru că nu este firesc să uităm și să-i ridicăm osanale celui care și-a turnat la securitate rudele și prietenii.  

Să ne aducem aminte:

Felix/Mircea  – nume de cod

– La începutul mandatului său de senator, în anul 2004, Dan Voiculescu a declarat pe propria răspundere că nu a colaborat cu Securitatea ca politie politică.

– În 20 iunie 2006, Colegiul CNSAS i-a înmânat lui Dan Voiculescu (la vremea accea senator și Vicepreședinte al Senatului) decizia conform careia liderul conservatorilor ar fi facut poliție politică în perioada comunistă. Potrivit CNSAS, Voiculescu a fost recrutat ca informator de Securitate comunistă, în februarie 1970, primind numele conspirativ „Mircea”. Acesta „a relatat verbal despre contactele și schimburile de pachete între sportivi români și cei străini, cu prilejul campionatelor de box din 1969, despre schimburile de valută” și apoi, în Republica Socialistă Cehoslovacă, unde a însoțit ca translator echipele românești de hochei pe gheață. De asemenea, în 1973 a fost recrutat în rețeaua Direcția a III-a unde i s-a dat numele de cod „Felix” și timp de doi ani a dat o serie de note informative despre colegi, rude plecate în străinătate și cetățeni străini cu care a avut contact.

– Dan Voiculescu atacă decizia CNSAS la Curtea de Apel București care a respins, pe 5 februarie 2010, acțiunea președintelui fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu.

– Voiculescu a contestat decizia la instanta suprema dar în martie 2011 Curtea Supremă a respins recursul formulat de președintele fondator al Partidului Conservator împotriva deciziei CNSAS menținând ca temeinică și legală sentința Curții de Apel București. Sentința ICSJ a fost definitivă și irevocabilă.

Nemaiavând încotro, Dan Voiculescu admite în 2011 că a făcut Poliție Politică sub numele de cod Felix ”uitând” că dăduse o declarație la începutul carierei sale politice că nu ar fi fost turnător și că totul este un linșaj mediatic.

Să ne reîntoarcem la declarația sa din 2004 când a spus că nu a făcut poliție politică, declarație care se regăsește în dosarul său de candidat de la Biroul Electoral central. O asemenea declarație, contrazisă de CNSAS și de hotărârile instanțelor (Curtea de Apel și ICCJ) reprezintă infracțiunea de fals în declarații, prevăzută și sancționată de art. 292 Cod Penal. Mai este oare posibil să fie judecat pentru fals în declarații în 2013? Las la latitudinea voastră răspunsul la această întrebare deși dacă ar fi să mă întrebați pe mine, câtă vreme s-a judecat pentru verdictul CNSAS atacându-l ca nefiind temeinic și legal înseamnă că a persistat în falsul în declarații cel puțin până în 2011.

Cu speranța că și în dosarul în care este învinuit de corupție Dan Voiculescu va fi oficial condamnat, să ne aducem aminte și despre aceste aspecte:

 Dan Voiculescu învinuit

– Dan Voiculescu este acuzat de DNA de infracțiunea de obţinere de foloase necuvenite, în urma achiziţionării unui teren în nordul Capitalei de la Institutul de Cercetări Alimentare, la un preţ de 75 de ori mai mic decât cel al pieţei. Fiind parlamentar la acea vreme, Dan Voiculescu a fost trimis în judecată în 2008 direct la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.  

– Pe 25 iunie 2012, când judecătorii de la ICCJ se pregăteau să pronunțe sentința, Voiculescu și-a dat demisia din Senat. Devenind simplu cetăţean, ICCJ a trebuit să-i decline competenţa de a judeca această cauză, iar dosarul a fost trimis la Tribunalul Municipiului Bucureşti.
În 9 decembrie 2012 dl Dan Voiculescu este ales din nou senator în Colegiul 8 București de aproximativ 44000 cetățeni cu drept de vot, aceștia nefiind interesați de istoria turnătorului Felix (alias Mircea), pe numele său real Dan Voiculescu și nici de faptul că era învinuit de fapte de corupție. Cum legea spune că judecarea unui parlamentar se face în primă instanță de ÎCCJ, judecătorul din oficiu de la TMB a prezentat extrasul din Monitorul Oficial care demonstrează că mandatul lui Voiculescu a fost validat şi a decis retrimiterea la ICCJ, singura instanţă competentă să judece parlamentari în funcţie.

– Conform procedurii penale, dosarul se relua la ICCJ din punctul în care a fost lăsat astfel încât probele rămâneau în continuare administrate, termenul de prescripţie a faptelor fiind în 2018. După mai multe declarații și încercări de a convinge justiția (dar mai ales opinia publică) că nu este corect ca dosarul său să ajungă din nou la ÎCCJ pentru că nu-și depusese jurământul de senator (invocând probleme medicale), văzând că opinia instanței este fermă, Dan Voiculescu depune jurământul și devine senator al României de jure și de facto.
– Dosarul la ÎCCJ urma să aibă termen pe la jumătatea lui februarie 2014 dar la cererea procurorilor termenul este devansat și se stabilește 31 ianuarie, dată la care Curtea Supremă urma să judece dosarul pe fond.
– Proaspătul uns ca senator hotărăște (la nici o săptămână de la jurământul depus) că nu poate sta în Parlamentul României cu un asemenea dosar, dă o declarație în Senatul României că renunță la imunitatea parlamentară dându-și demisia din funcția de senator și că se pune la dispoziția justiției, smulgând probabil lacrimi de simpatie de la alegătorii săi.

Celor mai puțini familiarizați cu noțiunile de drept le reamintesc că imunitatea parlamentară se referă doar la percheziție, reținere și arestare a unui parlamentar în cursul procesului penal, așa că declarația dlui Voiculescu, dată în 28 ianuarie 2013 este un alt fals în declarații – o minciună capabilă să prostească alegătorii despre cinstea lui și ”apetența” de a se pune la dispoziția justiției.

            Acesta este Dan Voiculescu, oficial Felix – turnătorul, cel pe care angajații Antena 3 îl apără cu prețul carierei, cel pe care l-au ținut în brațe Antonescu și Ponta. Pare că azi Voiculescu a fost lăsat din brațe de cei doi căci mai mulți nori negri s-au adunat deasupra capului său, din momentul în care Antena 3 prin cei mai cunoscuți reprezentanți ai postului au fost chemați la DNA. Așteptăm ca dosarul de corupție al turnătorului dar și celelalte în care este implicat să aibă în timp foarte scurt ștampila oficială de ”definitiv și irevocabil” condamnat. 

 

 

 

Publicat în 30 martie aici:http://politicstand.com/

Anunțuri


Categorii:Juridice, Politica în cuvinte

2 răspunsuri

Trackback-uri

  1. Rugăciunea lui Voiculescu către Dumnezeul prescripțiilor « Justiție Oarbă
  2. James Bond de Botoșani « Justiție Oarbă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: