Nimic nu-i ce pare a fi


batran3
(Foto de aici)
Aveam 22 de ani cînd i-am văzut. Doi bătrîni. El în cărucior, cu o pătură peste genunchi. Ea, șontînc – șontînc, cu un picior bolnav, împingea scaunul cu rotile.
M-a impresionat mîna lui zbîrcită care, ridicată tandru, era așezată peste una din mîinile ei. Împingea anevoie căruciorul.
Gestul mi s-a părut iubire pură. Cei doi erau Adam și Eva, împărțind binele și răul. Greutățile nu-i doborîseră, nu le uciseseră sentimentele, vechi ca și firele albe din păr.
Cît de perfect! Un el care să o iubească oricum. Șchioapă, surdă, oarbă, chiar cu alzheimer. Iar ea să îl adore dincolo de trupul perfect sau nu, cu chelie sau fără, slab sau mai gras, sănătos ori bolnav. Să se iubească peste toate și din ce în ce mai mult, pînă cînd anii petrecuți împreună au să fie mai mulți ca firele albe de păr.
Nu știam atunci că în relațiile dintre doi parteneri perfecțiunea e rară, că dragostea fără nori și furtuni există numai în cărți, că iubirea dintre Romeo și Julieta a fost absolută pentru ca s-a stins repede în moarte. Nu bănuiam că era posibil ca cei doi să se fi cunoscut cu fire albe în păr. Sau poate că, în tandrețea mîinii lui – pusă cald și calm peste mîna ei – era prefăcătorie, un gest pentru public. Și poate că nimic din ce văzusem nu era ce părea a fi.
Mai tîrziu mi-am dat seama că fiecare cuplu ascunde în intimitatea relației dezamăgiri, dureri și răni necicatrizate, obstacole pe care doar s-au prefăcut că nu le vad dar nu le-au rezolvat niciodată, trădări din partea unuia și iertări – dar niciodată uitări – din partea celuilalt, minciuni și compromisuri. Plecări, cel puțin la nivelul mentalului, indiferență mascată, nepăsare. Obișnuință….
Cine ar putea vedea adevărul? În public se ascund dezamăgirile, neînțelegerile, se arborează zîmbetul fericirii. Poți fi fermecat de aparenta lor fericire, așa cum am fost eu de cei doi, de mîna bătrînului paralizat care apăsa cald peste mîna ei.
Au trecut ani. Iar eu vreau să cred că există în lume o dragoste în care Romeo și Julieta îmbătrînesc alături și nu au a-și reproșa altceva decît că au trăit prea puțin împreună. În care bucuria nu s-a stins, plictiseala și indiferența nu s-au instalat, minciuna și trădarea nu și-au făcut cărare prin viețile lor. Iubirea și tandrețea să fie reale, nu simulări. El să fie vrăjit de ea și ea de el, chiar după un timp atît de lung încît nu-și aduc aminte numărul anilor de cînd s-au cunoscut. Iar mîna lui, pusă peste mâna ei, să fie ceea ce pare a fi.

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală, Uncategorized

3 răspunsuri

  1. Ma tem ca civilizatia noastra ne inzestreaza cu o serie de prejudecati (voiam sa folosesc un cuvint mai sofisticat) despre alte virste. Ajungem sa traim in convingerea ca ,,alta virsta” inseamna un fel de alta specie, in orice caz nu cea a noastra. Lucrul acesta ne ecraneaza, dupa care sesizam ca nu-i intelegem pe acei oameni.
    Mentalitatea provine cred eu din alte perioade istorice cind copilaria nu era inteleasa (psihologic, fiziologic, social) iar batrinetea era o stare de degradare avansata a omului, incit acesta in multe cazuri chiar ca nu mai era o fiinta umana. Sau nu mai parea.
    Ne-a ramas si acum acea atitudine protectoare bine intentionata dar nesolicitata fata de acesti ,,alt fel de oameni”. Medicii ii ameninta sa nu iasa in soare fara caciulita, sticla de apa si alte protectii. De fapt le recomanda sa nu iasa deloc. Altii ii ajuta sa-si care bagajele. Altii sint cu ochii pe ei sa descopere cind si-au iesit din deplinatatea facultatilor mintale. Pentru ca atunci a venit momentul sa intervenim, cu blindete, fermitate, imaginatie si altruism sa-i plasam undeva unde sa stim ca vor fi protejati, contra cost, de pericolul pe care il reprezinta ei pentru ei insisi.
    Ma tem ca exista atitea tipuri de relatie cite perechi exista. Ca se dragostesc sau nu in fata noastra, mi-ar pasa mai putin, la fel si cum se dragostesc in intimitate. In ce ma priveste, din egoism, as vrea sa stiu ca li se garanteaza integritatea chiar si atunci cind li se tocesc aptitudinile. Pentru ca nu vreau sa ma ajute nimeni nesolicitat sa-mi asez lucrurile in port-bagaj, sa urc scarile, sa-mi numar banii sa-mi impachetez camasa. Pot si eu…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: