Sunt ceea ce sunt


poza euuuuuuuuuNu, nu o să vă povestesc despre ”Ce-am făcut în ultimii 5 ani”, așa cum era o vorbă după evenimentele din decembrie 1989. Am să scriu simplu ce simt și cred eu despre mine, atunci când mă dezbrac de prejudecăți, în fața oglinzii, eu și propria mea conștiință. Dacă mi-aș privi retrospectiv existența, cu obiectivitate, poate ar trebui să mulțumesc perioadei comuniste. Pentru că privită dintr-o anumită perspectivă, perioada comunistă mi-a dat posibilitatea să studiez. Posibilitate pe care nu știu dacă aș fi avut-o căci nu m-am născut din părinți bogați.
Fiind mezina familiei,  fata cea mai mică a unor părinți care se mândreau a fi țărani mijlocași, cu doi frați născuți înaintea mea și care s-au dovedit și ei a fi foarte inteligenți, mă întreb de multe ori dacă șansele mele de a studia ar fi fost la fel de palpabile într-o altă epocă decât cea apărută în România în 1946 direct prin intermediul cizmei rusești. Poate că tata s-ar fi spetit să o țină pe soră-mea la facultate căci era cea mai mare, poate că ar fi făcut un efort supraomenesc și pentru fratele meu căci era mândria lui fiind băiat, dar eu? Ar mai și avut tata puterea să lupte și pentru mine? Dacă șansa mea de a studia a devenit realitate tocmai pentru că m-am născut în comunism și statul mi-a asigurat cele necesare pentru a merge mai departe, la facultate?  Dacă doar comunismul mi-a oferit un cămin studențesc ieftin, o bursă de studii din care să mă întrețin? 
Sunt întrebări pe care mi le-am pus de multe ori, chiar în perioada comunistă dar și mult după 89. Și știu acum că ambiția tatălui meu de a avea copii cu carte, modul în care m-a educat, sămânța curiozității pe care a plantat-o în mine m-ar fi condus la același rezultat. În orice sistem aș fi studiat, poate chiar cu rezultate mai remarcabile întrucât nu aș fi avut acea frână a libertății de exprimare, acel pumn în gură pe care ni l-a pus sistemul comunist.
Am ales să studiez filosofie datorită visului adolescentin în care credeam cu toată puterea tinereții: că fiecare din noi poate deveni un nou Hegel, poate da lumii explicații nebănuite până atunci, poate emite teorii și judecăți nemaiîntâlnite. Aveam să descopăr în facultate că toate teoriile filosofice au fost deja inventate și că într-o țară în care trebuia doar să aprobi doctrina de partid și de stat nu aveai cum să emiți teorii decât dacă erau pe placul ”cârmaciului” și alei ”savantei de renume mondial”, că nu puteai nici măcar să comentezi despre lucruri evidente (cum ar fi principiile statului comunist care erau în teorie dar… lipseau cu desăvârșire în practică).
Aveam să realizez că învățam sensurile ascunse din ”Ramayana și Mahabharata” și din ”Critica rațiunii pure” pentru ca ulterior să predăm la o școală obscură ”Socialism științific” și Plenarele CC ale PCR. Pentru că era o perioadă care ”înțelesese” că o neica nimeni ca mine (și ca mulți din colegii mei) nu are dreptul la o repartiție în  orașele mari, închise pentru tinerii absolvenți. Pentru că degeaba terminai o facultate cu medie aproape de 10 dacă nu erai din structuri, tu sau părinții tăi. Am înțeles că rolul unui om într-o asemena societate era  să tacă și să asculte de ordinele de partid (ordine date de niște analfabeți) sau să plece din țară. Pentru că libertatea cuvântului se termina dincolo de ușa în care locuiai, de multe ori nici aceea sigură.
Am ales atunci o cale de ieșire fără să plec din țară. De fapt, o jumătate de cale. Mi-am ales o școală la repartiție unde să predau istoria întrucât facultatea era Filosofie – istorie. Dacă nu puteam să-mi expun ideile liber, dacă nu puteam să fiu Hegel-ul contemporan, atunci nu voiam să fiu nimic din ceea ce ar fi însemnat compromisul  de a preda Congresele și plenarele PCR. Măcar istoria era ceva ce a fost chiar dacă și evenimentele trecute puteau fi și ele prezentate (și probabil au fost) subiectiv. Mi s-a părut o ieșire în acel moment.
Îmi aduc aminte cu drag de un coleg de facultate despre care se spunea (nu știu dacă povestea e reală sau mit) că predase pe bune copiilor Congresul al IX-lea al PCR și prima Plenară și apoi caietul lor la fiecare următor Congres sau plenară nu cuprindea decât cuvintele ”Idem Congresul IX”. Era modul lui de a se împotrivi unui sistem strâmb. Dacă a fost real, merită toate aplauzele.
După 3 ani de învățământ am decis că nu fac suficiente lucruri pentru mine și față de ceea ce visasem să fiu. Că predarea istoriei nu-mi ajunge și nu mă împlinește. Așa am ajuns să dau examen la drept. Începută în anii comunismului (la fără frecvență pentru că sistemul nu-ți permitea să faci a doua facultate la zi) și terminată după evenimentele din decembrie 1989, facultatea de drept mi-a adus rigoarea logicii practice care îmi lipsise în facultatea de filosofie. Dacă la filosofie am învățat teoriile logicii matematice și ale metalogicii, aceeași logică m-a ajutat la drept să înțeleg legătură dintre sistemul de drept și elementele sale, coroborarea dintre articole, ceea ce azi numim interpretarea unui text de lege prin metoda logică și a gramaticii.
Ce a însemnat comunismul pentru mine? O frână în calea viselor mele, o viață anostă și cu realizări planificate de cei care se erijaseră în conducători pe vecie, ținuți acolo de cei care aplaudau fără să înțeleagă. Un atac permanent, zi cu zi, oră cu oră asupra libertății mele interioare.
Poate că tinerii s-ar emoționa mai mult dacă le-aș povesti câte ore stăteam în noapte la coadă ca să prind doua kg de lapte pentru a avea ce să pun pe masă dimineața la copii, că nu găseam carne decât pe sub mână astfel încât atunci când cineva ne făcea rost de ea luam ca disperații și o consumam de cele mai multe ori veche, că  plângeam cu copilul în brațe căci nu-l puteam schimba dacă nu era lumină ca să pun reșoul în priză, că nu aveam apă caldă (și aia călîie) decât două ore pe zi, că ne înghețau mâinile în casă. Da, sigur asta le-ar aduce o lacrimă în colțul ochiului dar oare ne-ar crede?
Ceea ce aș vrea însă să înțeleagă tinerii este că o societate care îți pune pumnul în gură, care nu te lasă să te exprimi liber, care își confiscă orice fel de libertate e mai periculoasă decât coada la lapte sau căldura lipsă sau apa caldă puțină. Ori comunismul asta a vrut să facă din noi, oameni fără libertate. A dorit să ne smulgă darul cel mai de preț, libertatea de a alege să stai în frig, de a munci sau nu, de a avea sau nu căldură, de a lăuda sau a critica, libertatea de a fi tu însuți.  

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: