Cum am înfrânt sistemul comunist


comunism joscomunism jos

M-am săturat să aflu dacă Ponta guvernează sau nu, dacă Antonescu a mai înăvățat vreo replică din naționalismul german de tristă amintire, dacă se rupe sau nu se rupe USL-ul, dacă coabitarea ne face mai mult rău decât bine, dacă mai este sau nu dreapta în România. Am senzația că indiferent de partea cui ne poziționăm, stânga sau dreapta, suntem niște pioni sacrificați pe tabla de șah în care nu contăm decât numeric, la alegeri.

Din această cauză am ales azi să vă povestesc cum a înfrânt tata sistemul comunist. O victorie mică care nu a contat pentru sistem și nu l-a clintit din loc, dar care a contat pentru mine. Am ales acest titlu fiindcă pentru mine, ca om revoltat împotriva a tot ce încorsetează gândirea liberă, ceea ce s-a întâmplat a fost o victorie. Probabil că pentru cei care au vederi de stânga, titlul corect ar fi ”Cum am fraudat sistemul comunist”, îi las să se bucure în oricare cheie ar citi acest articol. Sunt mândră însă că a existat acea ”înfrângere” sau ”fraudă” a sistemului.
La puțină vreme după nașterea mea, tata a intrat într-un conflict grav cu un mahăr de la partidul comunist, cu funcție în PCR la județ (Bacău), vecin cu noi în satul în care locuiam. Există o nebuloasă în firul acelei povești pentru că tata a evitat în permanență să ne povesteasă de-a fir a păr ce s-a petrecut. Din frânturile adunate prin vreme de la părinții mei a rezultat că acesta era un ticălos, căsătorit cu o femeie care avea un copil din flori și că făcea exerciții despre ce înseamnă teroarea comunistă pe bietul băiat pe care îl stâlcea în bătăi tovărășești, țipetele lui răsunând dea lungul întregii ulițe. Tata s-a dus la partid și a depus o plângere împotriva acestuia dar ”etica și echitatea socialistă” au tăcut căci nu era să pedepsească un factor de nădejde pentru un amărât de copil și din flori pe de-asupra. Într-o zi tata l-a prins pe bătăuș pe malul Siretului și i-a aplicat o corecție la fel de tovărășască ca să înțeleagă sistemul prin exemplu propriu. Ba mai mult, l-a băgat cu capul în apa Siretului amenințndu-l că dacă o singură dată mai dă în copil îl îneacă.
Corecția s-a lăsat cu urmări pentru tata care a fost chemat la partid și nu știu în ce măsură a fost sancționat dar nu îmi aduc aminte nici eu nici frații mei mai mari ca tata să fi făcut pușcărie și nici el nu a dus povestea până la capăt oricât l-am rugat. Posibil acela să fi fost momentul când bunicii mei au accceptat să renunțe la pământul, via și pădurea pe care le aveau căci îmi povestea bunicul – țăran mijlocaș – că s-a împotrivit cât a putut să le dea dar a fost nevoit să o facă. Cert este că tata a avut la partid un dosar cu multe minusuri care nu făceau cinste principiilor comuniste căci n-a fost niciodată invitat să intre în PCR.  Prea mare lucru nu i s-a întâmplat pentru că exista acea plângere făcută de tata și înregistrată iar comuniștii voiau să mușamalizeze totul. Am înțeles de la mama că a fost doar o amendă penală. L-au pus însă pe tata pe lista neagră și îl urmăreau să calce strâmb pentru a se răzbuna, mai cu seamă vecinul nostru care fusese nevoit să se abțină de la violențe.
La câțiva ani după această întâmplare, părinții mei au hotărât, spre binele nostru, să se mute în zona Sucevei, la Fălticeni, de unde era mama. Acesta a fost motivul pe care ni l-au spus nouă căci povestea de mai sus am aflat-o mult mai târziu, la terminarea liceului. Probabil că tata nu ne-ar fi povestit niciodată ce i s-a întâmplat cu onorabilul nemernic de comunist care își teroriza copilul și nevasta dacă n-ar fi fost încăpățânarea mea de a da admitere la filosofie.
Pentru cei mai tineri, e nevoie de niște precizări. Facultatea de filosofie (+secundar istorie) era considerată pe vremea comunismului o facultatea din rândul științelor politice așa încât înscrierea se făcea cu o lună mai devreme față de celelalte facultăți, timp în care ți se analiza dosarul tău și al părinților, să vadă dacă ai ”origine sănătoasă”. Dacă erau probleme, dosarul era respins. Tata a încercat să mă convingă în fel și chip să renunț, motivând că sunt deja învățătoare și nu mi-ar mai trebui facultate, că dacă totuși vreau studii superioare de ce nu mă duc la o facultate cu profil real, așa cum făcuseră frații mei. În fața încăpățânării mele tata a cedat și mi-a povestit întâmplarea pe care deja ați aflat-o.  Era clar, nu avea cum să-mi fie admis dosarul așa că am plâns câteva zile, m-am revoltat împotriva unui regim care mă condamna pe mine pentru niște fapte care nu erau ale mele și pe care, în mare parte le înțelegeam, am țipat, am spart lucruri prin casă. La un moment dat tata m-a oprit din plâns și mi-a spus să îmi pregătesc dosarul, să plec la Iași la înscriere iar în chestionarul pe care îl completam acolo să scriu că părinții nu au avut probleme de natură penală sau cu morala socialistă. În rest, urma să rezolve el problema, nefiind treaba mea cum. Mi-a mai spus că dacă lucrurile nu se vor rezolva și mă va chema cineva să dau explicații să spun că nu am știut niciodată de problemele lui, că eram mult prea mică când ne-am mutat la Fălticeni și că tata nu ne povestise nimic niciodată.
M-am înscris așa cum m-a învățat tata și am rămas în Iași în gazdă până după admitere. Dar până s-au afișat care dosare rămân pentru examene, am crezut că mor. Au fost clipe când îmi imaginam că mă vor aresta și pe mine și pe tata pentru declarații mincinoase, ca elemente dușmănoase ale regimului, aveam coșmaruri în care mă visam bătută de securitate, violată, umilită. Știam deja de ce sunt în stare comuniștii căci sora tatălui meu făcuse parte din acel grup de maici de la Mănăstirea Vladimirești care fuseseră bătute, închise pentru o perioadă, eliberate cu stabilirea domiciliului forțat și urmărite de securitate. (am scris despre asta, vezi aici http://lilicraciun1.blogspot.ro/2012/12/comunismul-prin-ochii-maicii-varvara.html
Nu știu cum a făcut tata, dar nu s-a întâmplat nimic din toate relele pe care mi le imaginam. Am intrat la filosofie și chiar dacă facultatea nu mi-a adus descoperirea unei noi teorii filosofice, am învățat să fiu analitică, logică, am citit cărți care mi-au deschis mintea. Căci am avut profesori extraordinari care nu ne-au îndocrinat cu comunism ci ne-au cerut să citim de la Mahabharata și Ramayana, la anticii Aristotel și Platon, Kant dar și Hegel și Marx până la contemporanii Kafka, Sartre și Camus.
 E necesar să vă mai spun doar că mi-a fost atât de frică de ce mi se poate întâmpla dacă s-ar fi descoperit că tata avusese de fapt probleme cu sistemul comunist încât niciodată, nici celor mai buni prieteni, colegilor nu am povestit aceată întâmplare până la revoluție. Am povestit-o unui singur om, vecin de-al meu. Profesor de biologie la 29 de ani, vecinul meu era disperat pentru că descoperise că n-avea nimic de a face cu învățământul și că pasiunea sa era medicina dar cum nu existau cursuri la seral sau fără frecvență iar comunismul nu-ți permitea să faci două facultăți la zi, nu vedea nici o rezolvare. L-am învățat să mintă, să își ia adeverință de la directorul școlii că este profesor dar să se omită cuvântul ”titular”, să prezinte doar diploma de liceu la înscriere și să dea admitere într-un centru universitar departe de cel în care făcuse biologia. Azi, vecinul meu este un mare medic într-un spital din România și mă bucur că m-a ascultat, fiind amândoi complici în cele două povești.   
Mult timp după terminarea facultății am încercat să îl descos pe tata cum a făcut de adresa trimisă de facultate la Consiliul Popular Fălticeni s-a întors cu un răspuns favorabil pentru mine dar n-a vrut să îmi spună ce l-a costat, a zâmbit și mi-a spus că nu mai contează, mi-am îndeplinit visul. Mama își aduce aminte că tata a mizat pe prostia comuniștilor și că pur și simplu ar fi păcălit o funcționară de la arhivă (amețind-o cu o poveste că are un frate cu același nume care a făcut acele prostii și că s-au încurcat acctele) să nu dea acele hârtii mai departe la Secretarul de partid care urma să răspundă facultății.
Nu mi-a părut niciodată rău pentru ceea ce am făcut, sistemul comunist merita faultat prin orice mijloace. Și de fiecare dată când îi pun tatii o lumânare, îi spun în gând ”Mulțumesc, tată,  pentru ceea ce ai făcut pentru mine!”
Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

1 răspuns

Trackback-uri

  1. Cum i-a păcălit pe comuniști un viitor medic de renume « Justiție Oarbă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: