Restituirea proprietăților – legislație gârlă, aplicabilitate ioc


ImagineÎn anul III de facultate, profesorul de psihologie ne-a obligat, pe cei care am ales ca specializare psihologia, să urmăm un curs de psihiatrie la Spitalul Socola din Iași, ținut de regretatul profesor Brânzei. Era o obligație mai mult morală căci nu era în programă un astfel de curs dar a fost ceva neașteptat, am urmat cursul cu plăcere, nelipsind de la nici una din dizertațiile dlui profesor. În afară de cursurile teoretice ne-au fost prezentate și cazuri concrete. Printre ele, Stelică, un nebun care n-a vrut să intre în pijamale în sala unde eram noi, studenții, și după un scandal care a trecut dincolo de ușă, am auzit cum gardienii au acceptat să-l îmbrace în costum.  Era un om mărunțel de vreo 50 ani care nu mai vorbea coerent dar dintre vorbele lui se distingeau câteva cuvinte repetate obsesiv: ” – Tiiiinca, sora mea Tinca, de ce?”, ”Tiinca, ne ia lada, Tinca, lada, nu-i lăsa să ne ia lada!” – cu mâinile desenând haotic în aer o ladă, ”pământul nostru, Tiiinca”. O tânguire incoerentă de la un bărbat căruia-i curgeau inconștient lacrimile pe obraji și care înnebunise la naționalizare când comuniștii îi confiscase averea, lada de bani, casa și pământurile moștenite de la strămoșii săi. Omul înnebunise, sora sa Tinca se spînzurase. Lui Stelică, dacă mai trăiaște, cine îi mai face dreptate, cine îi mai dă viața Tincăi, mintea lui și agoniseala părinților înapoi? Guvernul Ponta, cu noua sa lege a proprietății? Mi-e milă de țara asta și de noi, cei care locuim în ea!

Căci din 90 încoace avem atâtea legi ale proprietății că mi s-a făcut lehamite. Între timp oamenii care și-au cerut înapoi pământurile și imobilele confiscate de comuniști au murit căci media de viață pe plaiurile mioriței nu-i încă 130 ani. Sau or fi înnebunit ca Stelică.

Hai să ne aducem aminte câte legi s-au dat în materia proprietății, sperând că le-am cuprins pe toate căci acolo unde este atât de multă teorie te poți pierde în ea:

  • · Legea 18/91, ·  OUG nr. 1/1998, ·  OG nr. 90/1998, ·  Legea nr. 218/1998, ·  Legea nr. 1/2000, ·  OG nr. 69/2000, ·  OUG nr. 102/2001, ·  Legea nr. 545/2001, ·  Legea nr. 389/2002, ·  Legea nr. 400/2002, ·  Legea nr. 247/2005, ·  Legea nr. 358/2005, ·  OUG nr.209/2005, ·  Legea nr. 341/2006, ·  Legea nr. 47/2007, ·  Legea nr. 340/2007.

Dacă ne uităm la anul apariției acestor acte normative o să observăm că fiecare partid ajuns la putere și-a pus amprenta pe proprietate și a mai emis încă o lege sau ordonanță. Credeți că asta a adus în patrimoniul cetățeanului imobilele și pământul confiscate de comuniști? Nici vorbă! Noi suntem tari în teorie, practica ne omoară.

La ora asta, în România sunt încă zeci de mii de proprietari care nu și-au primit înapoi (în natură sau despăgubiri în bani) ceea ce comuniștii au confiscat. De peste 20 de ani, în România se tot retrocedează proprietăţi, iar procesul nu se află nici măcar la jumătate. Românii nemulțumiți (ăia care mai trăiesc) s-au adresat Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), unde au sperat să-şi găsească dreptatea. Şi nu puţine au fost verdictele date de CEDO, care obligă statul român să urgenteze aceste proceduri de retrocedare.  

CEDO a somat România să încheie odată problema retrocedărilor, rezolvată de țările vecine încă din 1990. Noi, mai ”festina lente”.  Și dacă ar fi să mă întrebați pe mine de ce, aș răspunde că ”poate mai moare vreo unul dintre cei care cer și nu mai are moștenitori, poate problema o va rezolva celălalt guvern care va veni…”. Nu degeaba este este o vorbă românească ”ce poți face azi nu lăsa pe mâine ci pe poimâine căci s-ar putea să nu mai fie nevoie”. La noi nu s-a lăsat pe poimâine ci din an în an, până am ajuns la aproape un sfert de veac de la revoluție. Și nici speranțe nu se întrezăresc pe mai departe.

Iată că noii aleși la 9 decembrie 2012 nu au vrut să se lase mai prejos. Așa încât au hotărât că înaintașii lor nu și-au făcut treaba în materia restituirilor și au hotărât să mai dea o lege a proprietăților confiscate. Sigur, de data aceasta guvernul USL – care își va asuma răspunderea în parlament pentru această lege – a promis că până în 2017 toate aceste lucruri se vor rezolva definitv și oamenii își vor primi fie proprietatea înapoi fie contravaloarea ei. Asta dacă ar fi să-i credem pe cuvânt. Căci din câte știu eu nici cei dinainte care s-au angajat în materia restituirilor nu au spus că vor da doar niște hârtie lipsită de valoare. Nu, toți au promis că legea lor va rezolva practic problema restituirilor. Iar guvernarea lor se va încheia în 2016, iată că iar se pasează pisica guvernului următor.

 Așa că mă situez în tabăra lui Toma Necredinciosul și nu cred în rezolvare, mai degrabă cred într-o nouă amânare, din nou și din nou, până când n-o să mai fie nimeni ca să ceară iar urmașii celor îndrepățiți se vor sătura de umblături, drumuri, bani cheltuiți, timp pierdut și vor renunța de bunăvoie. Sau, dacă se va rezolva ceva, probabil va fi o nouă cuponiadă fără valoare de piață. Căci PSD-ul e maestru la asta.

Premierul României, Victor Ponta, spune că va da o nouă lege a proprietății dar în același timp a cerut ca până la finele anului 2015, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să revadă toate dosarele soluţionate, inclusiv cele pentru care s-au plătit despăgubiri în numerar, şi să analizeze cauzele care au determinat nerestituirea bunurilor în natură sau prin echivalent, în compensare cu alte bunuri. Adică o luăm de la capăt, s-ar putea ca un Stelică care a primit decizia să se trezească dat în judecată că nu-i legal ce-a primit sau cum a primit. Ori cum la noi procesele durează ani, un alt Stelică va fi târât în judecată 5-10 ani, poate i se va face dreptate (dacă nu va muri între timp) dar viața lui va fi dată din nou peste cap, va trebui să aibă bani de avocat, să o ia de la capăt cu probe, documente. Parcă ar fi un perpetuum mobile și prevăd un alt Stelică care se va întreba ”Tiiinca, de ce, Tinca?”.

Pe scurt legea pe care vrea să și-o asume în parlament Guvernul Ponta are ca puncte principale următoarele:

-Foștii proprietari ai caselor naționalizate care nu pot fi despăgubiți în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziționa prin licitație alte imobile sau le vor preschimba în bani, dar dupa 2017, în limita a 10% pe an din suma punctelor.

-Foștii proprietari de imobile naționalizate ale căror dosare au fost deja soluționate de stat vor primi despăgubiri în numerar în termen de trei ani, începând cu ianuarie 2014, în tranșe anuale egale.

-Persoanele care au cumpărat drepturi litigioase pentru imobilele naționalizate, în cadrul proceselor de restituire a bunurilor, vor fi obligate să achite un impozit pe diferența dintre suma plătită pentru acele drepturi și cea încasată de la stat pentru proprietate sau valoarea imobilului respectiv, impozit care se prevede a fi de 85%.

Surse guvernamentale susțin însă că s-a pus și problema constituirii unui nou Fond Proprietatea iat termenul de realizare a acestui obiectiv este de 10 ani.

Scuzați-mă, dar după umila mea părere legea Ponta e o nouă frecție la un picior de lemn. Puncte cu care să își cumpere la licitație case, preschimbări în bani a punctelor după 2017 și doar 10% pe an, despăgubiri plătite în tranșe … toate astea mă duc cu gândul la o nouă fraiereală a proprietarilor care au albit sau murit așteptând să li se dea înapoi ceea ce comuniștii le-au luat cu japca. Mă amuză că cei cărora li s-a soluționat deja dosare, spune guvernul că  vor primi despăgubiri începând cu 2014 dar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor are termen să revadă toate dosarele soluţionate până în 2015, ai crede că numărăm anii invers, ca în înaintea erei nostre.

Iar despre principiul impozitării vânzării drepturilor litigioase, legea e de râsul curcilor. Știu că aceste vânzări au format o adevărată mafie imobiliară dar nu putem vorbi despre un astfel de impozit doar pentru că nu există voință politică de a lichida, prin arest, această mafie.  În primul rând, cesiunea drepturilor este o instituție a dreptului civil care are drept principiu substituirea cesionarului în drepturile și obligațiilor cedentului (a celui care cumpără în drepturile și obligațiile celui care vinde). Atâta timp cât cedentul nu are obligația plății vreunui impozit din aceste restituiri, nici cesionarul care nu este decât un substitut al cedentului, nu poate avea,  principiul impozitării clamat de Guvernul Ponta fiind unul care va duce legea la Curtea Constituțională pentru analiza de neconstituționalitate.

Și nu este vina nimănui decât a dvs, domnilor guvernanți prezenți și trecuți, că proprietarii, bătrâni și bolnavi, care aveau nevoie de bani la timpul prezent și nu într-un viitor incert și nesigur, au fost nevoiți să își vândă drepturile pe sume mult mai mici decât valora proprietatea lor dacă ar fi fost restituită într-un termen decent. Impozitați-vă neputința, poate acest tip de impozit nu va fi declarat neconstituțional.

Anunțuri


Categorii:Juridice, Politica în cuvinte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: