Decăderea industriei românești (”Între căpușăreală și manageriat”)


Imagine

 

Ideea acestui articol mi-a venit azi, după discuții destul de aprinse cu o parte din prietenii mei de pe facebook, ca efect al declarațiilor iresponsabile ale trioului Ponta, Antonescu și Corlățean despre Schengen și a declarației Germaniei că nu prea are chef să ne susțină intrarea în spațiul Schengen și că va face apel la dreptul său de veto pentru a împiedica intrarea României în râvnitul spațiu. 

În contextual scandalului Schengen am observat că există voci care tind să fie de acord cu cei trei corifei mai sus menționați și care consideră că Uniunea Europeană prea ne consideră cetățeni de mâna a doua după ce, zic adepții ideii de antischengen, le-am fi făcut toate mofturile: am mărit taxele și impozitele, am micșorat salariile și pensiile, am dat afară funcționari publici, și mai presus de toate le-am vândut pe nimic fabricile și uzinele.

Acești oameni chiar cred că țările Uniunii Europene sunt vinovate că industria românească ”există dar lipsește cu desăvârșire”. M-am oripilat ascultându-i! Până unde poate merge manipularea? Până la calendele grecești, românii nu-s vinovați cu nimic în toată istoria lor, întotdeauna și-au găsit vinovații în altă parte decât în propria lor acțiune sau inacțiune: vremea, luna prea strălucitoare, soarele lipsă, cerul prea întunecat sau prea luminos, acum europenii. Pare că noi suntem toți niște îngerași și nemernicii de europeni ne-au văduvit de industria care duduia ca o locomotivă! Ne-au fraierit, cumpărând-o pe un dolar găurit! 

Cât de cretin poți să fii ca să susții aceste aberații și, atenție, să le și crezi? Sau cât de rău-voitor? Și ceea ce mă revoltă cel mai mult este că aceste idioțenii sunt susținute de oameni care în viața lor de zi cu zi sunt ingineri, medici, profesori, juriști. Ce să-i mai cer atunci lui tanti Leana de la coada vacii care nu știe nici cine ne conduce?

Pornind de la aceste discuții care mi-au ridicat sângele în vârful capului, vă supun dezbaterii problema industriei românești și motivele pentru care cea mai mare parte din ea este astăzi în mâinile unor patroni străini. Voi sintetiza opinia mea asupra acestor probleme.

Anul 1990 ne-a găsit cu o aparentă industrie dezvoltată în toate ramurile de activitate, pornită din megalomania cuplului Ceaușescu de a transforma țara dintr-una predominant agrară într-una industrială. Da, aveam industrie dar să nu uităm că politica pornea de la ideea de economie centralizată, statul culegea tot și dădea acolo unde credea că este nevoie. Mergea o fabrică bine și alta rău, Ceaușescu echilibra situația dând de unde era plus valoare acolo unde nu era. Iar exportul s-a bazat pe foamea și frigul din casele noastre.

Transformarea economiei României dintr-una centralizată într-o economie de piață a pus în mod natural problema privatizărilor întreprinderilor de stat și al reformei bancare, reformă destul de greoaie datorită FSNului, azi PSD – Ion Iliescu și politrucilor care îl înconjurau – al cărui slogan în anii 90 era ”nu ne vindem țara”.  Slogan care mai târziu a devenit din punct de vedere al cetățeanului: ”N-o vindem, o dăm pe gratis”.

Sigur, românul nu s-a dezmințit de ipocrizia care i s-a lipit pe frunte ”ca marca de scrsioare”,  toți voiam într-o societate democratică dar în același timp totul să rămână la stat căci, nu-i așa, permanent am avut nevoie de un tătuc care să ne spună ce să facem. Nu găsesc o altă explicație a pupatului mâinii lui Iliescu atâția ani decât nevoia noastră de baci. Cum ar veni, suntem o turmă de oi și doar un Becali ne poate mâna la vale sau la deal. Și nu pot să trec peste anii 90 – 93 când muncitorii din ”fabrici și uzine” aveau un singur vis: ”Da, să se privatizeze întreprinderile dar nu și a noastră” și pentru visul ăsta au ieșit în stradă, au trimis acasă pe cei care lucrau la birou căci ”n-avem nevoie de TESA”.

Revenind la privatizare, întreprinderile de stat s-au transformat imediat după 1990  (prin celebra Lege 58 din 14. august 1991) într-o sinistră capro-varză. Nici cal nici măgar, am privatizat fostele fabrici și uzine tipic  românește, în SA-uri cu capital majoritar de stat, acțiunile statului fiind  controlate de instituția denumită vremelnic Fondul Proprietății de Stat (FPS), devenită în 2001 Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Proprietății Statului (APAPS), iar în 2004 reorganizată prin absorbție cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

Sub bagheta mărețului conducător care l-a urmat pe Ceaușescu la conducerea României, sărbătoritul întru veșnicie în aceste zile – Ion Iliescu –  ni s-au dat și nouă, cetățenilor români, niște zgârciuri în așa numita ”marea privatizare”, hârtii care s-au dovedit fără valoare, bune de făcut avioane pentru nepoți. Pesemne am primit aceste acțiuni ca să fie pus în aplicare principiul comunist ”averea este a poporului”, să credem că suntem cu toții patroni, principiul cu care ne mângâia orgoliul dicatorul până-n 89, binecunoscut de Iliescu.

Aceste societăți de stat, transformate peste noapte în societăți pe acțiuni cu capital majoritar de stat au fost conduse de clienții partidelor aflate rând pe rand la conducerea României, care le-au trasformat repede în mormane de ruine și fiare vechi. Cetățeni români nu străini, să fie foarte clar, au condus aceste societăți. Când datoriile făcute de bravii manageri puși doar  pe căpătuială proprie au început să sufoce bugetul de stat dar și la presiunea Uniunii Europene spre care tindeam, le-am privatizat una câte una, mai mult moarte decțât vii.

Și să nu uităm nici de nenumăratele iertări de datorii pe care le-a făcut statul acestor societăți, iertări care de fapt ne-au buzunărit pe noi, fraierii aducătorii de bani la pușculița statului. Căci toate iertările astea statul nu le-a făcut din oala de galbeni pe care o descoperise în grădina proprie ci văduvind bugetul an de an, buget alimentat de noi prin plata taxelor și impozitelor. Să nu uităm nici societățile comerciale aparținând clientelei politice care s-au lipit ca râia de aceste SAuri cu capital de stat. Ca  niște căpușe au supt de la acestea tot ceea ce ar fi putut să se transforme în profit în alte circumstanțe. Căci toate companiile cu capital majoritar de stat desfășurau afaceri numai prin căpușele intermediare. În timp ce vechile fabrici și uzine sărăceau și îngroșau datoriile pe care nu le plăteau către stat, societățile căpușătoare au avut profituri uriașe și au dat României acei primi miliardari de carton.   

Da, le-am vândut pe un dolar (expresia”pe un dolar” fiind simbolică căci nu cunosc vreuna care să se fi vândut chiar pe un dolar) dar când ai mortul în casă nu poți avea pretenții că-i viu. Le-am vândut cu datorii imense pentru care nimeni dintre cei care le-au făcut nu a răspuns, le-am vândut în stare de faliment, în moarte clinică. Am vândut practic praful de pe tobă dar avem pretenția ca potențialii cumpărători să fi închis ochii și să le fi visat nestemate. Și să ne dea bani mulți căci, nu-i așa, cândva au fost înfloritoare. Iar dacă cumpărătorii au dat prețul  pe care-l meritau ruinele, îi acuzăm că au vrut să ne transforme în scalvi.  

Să dăm vina pe țări din Uniunea Europeană că au sugerat și au complotat ca fabricile și uzinele, mândria nostră comunistă,  să  ajungă ruine ca să le cumpere ei pe nimic înseamnă să avem ceva grav la mansardă. Căci ”ticăloșii de străini” nu sunt cei care au condus aceste întreprinderi, nu le-au dus ei personal la ruină și faliment, nu ale lor erau căpușele cățărate pe patrimoniul SAurilor. Este o altă formă a ipocriziei românești, votăm penali ca Voiculescu (apropos, acuzat și el de o privatizare frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare) dar acuzăm că străinii ne-au dus în faliment, ne-au furat țara.

Da, străinii au profitat de nesimțirea noastră de a ne tăia singuri craca de sub picioare dar până la urmă asta înseamnă economie de piață. Oricine dintre noi, dacă ar avea bani, ar face la fel, ar urmări o societate și ar cumpăra-o când are probleme, pe un preț mic, nu atunci când este pe val. Nu suntem în stare să vedem bârna din ochii noștri dar acuzăm fiecare firișor de praf din ochii altuia hiperbolizându-l și transformându-l în copac.

Nu ne-a împiedicat nimeni să facem din aceste întreprinderi niște societăți prospere care să fie în concurență cu companiile străine cu același obiect de activitate. Nu ne-a împiedicat nimeni să avem  de vânzare doar companii în profit, caz în care, chiar dacă s-ar fi privatizat, prețul ar fi fost cu totul altul. Nu ne-au împiedicat străinii să-i trimitem în justiție pe cei care au transformat fabricile și uzinele în niște fantome, să-i întrebăm cum au procedat de le-au adus la sapă de lemn și să recuperăm prejudiciul cauzat prin jaf.

Nu, nu străinii sunt vinovați de declinul industriei românești. Suntem singurii vinovați, cei care ne-au condus dar și noi, cei care i-am lăsat să conducă întreaga țară spre faliment. Căci votul nostru nu i-a făcut decât să înțelegă că se poate, că au de-a face cu o masă amorfă pe care-o pot manipula când vor și cum vor. Iar dacă străinii au profitat de asta, rușine să ne fie nouă că am adus România în situația de a avea de ce să profite. Iar sclavi ne-am făcut singuri, cei care au jefuit țara și noi toți că i-am ales permițându-le astfel să o jefuiască.  

by Lili Crăciun 

Publicat în 5 martie 2013 în http://politicstand.com/

 

Anunțuri


Categorii:Politica în cuvinte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: