Uite dreapta, nu e dreapta


Dacă luam de bune explicațiile din Wikipedia, spectrul politic (sau eșichierul politic, cum a mai fost denumit) reprezintă acea clasificare a pozițiilor politice, a ideologiilor sau a partidelor politice de-a lungul unei singure dimensiuni. Stânga și dreapta sunt denumite extremele acestui spectru, linia având și un centru de unde pornesc formațiunile politice să se alinieze într-o parte sau alta. Politica de dreapta și cea de stânga, reprezintă direcția generală a unei mișcări politice. Denumirile au importanță istorică și ilustrează împărțirea forțelor politice după anumite criterii.
Iată câteva elemente care ar trebui să diferențieze stânga de dreapta:
• Dacă stânga își dorește o economie controlată de stat, dreapta invocă o economie guvernată de legea pieții cu un control minimal din partea statului.
• Dacă stânga simte nevoia de revoluție, de schimbare a ordinii actuale, dreapta este pentru conservarea ordinii considerând-o naturală.
• Dacă stânga își centrează politica pe muncitorul executant, dreapta pune în centru proprietarul, patronul creator.
• Dacă stânga vede egalitatea ca una de rezultat (totul se împarte echitabil, să dăm câte puțin să ajungă la toată lumea), dreapta vede egalitatea de șansă. (da, ne naștem cu șanse egale dar ne diferențiem ulterior după educație, cultură, ambiție, muncă, intelect)
• Dacă stânga consideră că legea impune cultura, dreapta este de părere că cultura impune legea.
Nu o să fac o trecere în revistă a ceea ce a însemnat stânga și dreapta în istoria universală și nici măcar în cea românească. S-au scris kilometri de cuvinte despre asta. Merită însă de amintit, măcar în treacăt, că ultimele decenii au relevat o tendință de atenuare a diferențierilor între dreapta și stânga. John Naisbitt afirma încă de la începutul anilor 80: „Stânga si dreapta în politică sunt pe moarte: aproape totul vine acum de la un centru radical”.
Să fi însemnat încă de pe atunci că nu mai exista în politică o stângă curată sau o dreaptă pe măsură? Să fi abolit noi comunismul prea târziu față de Occident, dezvoltat în teoria doctrinelor politice, iar stânga și dreapta noastră, apărute după evenimentele din 1989 să fi fost deja caduce ca politici în spectrul politic pe care l-am definit? Acea linie de-a stânga sau de-a dreapta căreia ne aliniem după simpatii și opțiuni se făcuse cumva o linie frântă sau curbă în care dreapta se amesteca cu stânga și amândouă cu centrul?
Sau poate democrația noastră din România a fost una de factură originală în care n-am avut niciodată în politică o stângă adevărată sau o dreaptă asemenea. Poate că nu există nici un partid de stânga adevărat și nici unul de dreapta și tot ceea ce vedem noi sunt doar niște fantome ale trecutului îmbrăcate în mantii strălucitoare cu culori ce sugerează stânga și dreapta doar ca să dea bine în ochii alegătorului și, mai recent, în ochii Uniunii Europene. Căci este evident că dacă politicienii noștri ar recunoaște că sunt toți adepții politicii ”pentru noi înșine” (noi în sensul de propriul lor interes meschin și de cele mai multe ori la limita graniței cu legea sau chiar dincolo de ea) și că nici măcar nu mai știu – dacă or fi știut vreodată – ce diferențiază dreapta de stânga nu ar fi priviți cu ochi buni de partenerii lor europeni. Și poate chiar și alegătorul român s-ar trezi brusc din starea de moarte civică în care ”legumește” pur și simplu, aromizat de promisiunile electorale fie ale dreptei fie ale stângii.
Subiectivă cum sunt, din cele două opțiuni politice mă interesează să înțeleg mai mult dreapta românească decât stânga. Pentru că dacă stânga nu ar exista, pentru mine ar fi un prilej de bucurie. Mă întreb însă: dreapta există cu adevărat? Așa cum o visăm noi, cei cu vederi și aspirații de dreapta? Aici, în țara în care am ales să trăim.
Privind retrospectiv la guvernele de după 1989 istoria va reține că dreapta a guvernat în România în perioada 1996 -2000 și în perioada 2004 – 2012. Mai mult decât stânga. Dar analizând după criteriile care diferențiază dreapta de stânga nu știu dacă am putea spune răspicat și cu mâna pe inimă că am avut realmente guverne de dreapta. Pentru că nu-mi aduc aminte decât de interesul guvernelor – și mă refer aici la toate, chiar și la cele denumite de dreapta – de a face eforturi să mărească salariile bugetarilor, pensiile, să ne impună nouă, celor care am ales să fim propriul nostru stăpân în afaceri, mai multe taxe și impozite. Sigur, asta când mai aveau timp politicienii să se ocupe de țară printre propriile lor afaceri. Căci omul politic român este un ”suprazeu”, are atâta voință și putere de muncă încât poate să se ocupe și de trebile țării dar nu uită de creșterea averii familiei proprii.
Eu, în sfânta mea naivitate de dreapta, credeam că în timpul unei guvernări de dreapta se acumulează averi atât de privați cât și de stat, în dauna celor cu venituri mici. Căci măsurile luate de acestea vizează investițiile, impozite mai mici pentru patroni și mai puține avantaje pentru angajați. Iar aceștia din urmă, la 4 ani, nemulțumiți de sărăcirea lor și îmbogățirea patronilor și a statului răstoarnă dreapta de la putere și impune stânga care cheltuie și ia măsuri de diminuare a averilor (mărește salariile și pensiile, acordă ajutoare sociale de tot felul, impune noi taxe și impozite patronilor). După încă 4 ani se face din nou rocada căci coșul cu bani se golește și apar din nou nemulțumirile.
Se vede treaba să nu-i așa și lumea pe care o visez eu a încetat de mult să mai existe. Iar dreapta e doar o arătare care ți se arată din când în când și dispare atât de repede încât te întrebi dacă a fost adevărată sau o închipuire.
Nu pot trage o altă concluzie când văd zilnic cum sute de firme falimentează. Nimănui nu-i pasă, tot românul e cu ochiul la buget să vadă dacă-i pică ceva de-acolo. Orice absolvent visează să lucreze la stat iar inițiativa particulară e privită în România ca o aventură. Nimeni nu analizează că falimentarea clasei mijlocii, a acelei pături care pune bani în coșul denumit buget va avea repercursiuni viitoare (și nu îndepărtate) și asupra împărțirii coșului de către stânga. Când împarți praful de pe tobă din coș te poți alege cu ouă roșii în cap. Sau cu Huo, jos guvernul (indiferent de care va fi fiind el)!
În final întreb naiv și cu amărăciune pe cei care ne spun că sunt de dreapta și care au condus țara 12 ani: Domnilor, mai este dreapta în România?

Autor: Lili Crăciun



Categorii:Politica în cuvinte

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: