Stat de drept în ţară strâmbă


stat de drept in tara stramba

Motto

„Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
  Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!” 

Atât de actual este Eminescu încât mă aştept să-l văd după un colţ de stradă sau într-o cafenea. Căci privind la aleşii noştri, fie ei din parlament, guvern, consilii locale sau judeţene, primari, parcă îmi vine să-l recitesc iar şi iar pe Eminescu şi să mă minunez cât e viu este. Geniul acestuia a transcedentat timpul şi spaţiul căci adevărurile spuse de el nu şi-au pierdut valoarea în nici unul dn momentele de existenţă ale acestei naţii. Un fin analist al genei poporului român. Doar în acest registru putem analiza poporul român de azi, acelaşi cu cel trăitor în vremea maestrului şi probabil neschimbabil în viitor.

Ne putem întreba de ce societatea civilă în care trăim nu a ejectat prin alegeri aceste progenituri politice („ăst gunoi”) demne de critica trecută prin vreme a lui Eminescu. Problemele lor cu legea, afacerile făcute la limita legii şi de cele mai multe ori chiar dincolo de aceasta nu au fost nişte necunoscute pentru electorat. Într-o eră a internetului, a existenţei televizorului în fiecare casă din cătunele cele mai îndepărtate, nu mai putem spune că nu ştiam cine ne-au fost candidaţii şi că am ales în necunoştinţă de cauză.

Şi-atunci? Ce anume a făcut ca electoratul să închidă ochii la evidenţă? Cei mai mulţi dintre aleşi sunt hoţi, corupţi, certaţi cu legea, diplomaţi fără cunoştinţe de diplomaţie, specialişti fără a şti care le sunt atribuţiile şi cum să le îndeplinească, lipsiţi de onoare şi de verticalitate. O ştie orice alegător. Cu toate astea au fost votaţi de popor (uneori chiar cu două mâini) şi puşi la cârma ţării. Cum putem analiza un stat de drept în condiţiile în care ţara este strâmbă şi locuitorii ei asemenea?

Hmm, stat de drept, ce-o mai fi şi arătarea asta? Poate dacă am înţelege fiecare dintre noi ce înseamnă statul de drept am şti dacă-l vrem sau nu. Ne-am situa de partea lui sau împotrivă dar în perfectă cunoştinţă de cauză.  

Sintetizând, statul de drept poate fi definit prin câteva principii fundamentale:

  1. Principiul drepturilor şi libertăţilor naturale ale fiinţei umane;

Cu alte cuvinte statul este un slujitor al individului şi se îngrijeşte prin toate acţiunile lui să-i fie respectate drepturile şi libertăţile naturale izvorâte din demnitatea lui de om. Pentru a fi consacrate juridic drepturile şi libertăţile naturale trebuie recunoscute, garantate, aplicate şi ocrotite. După umila mea părere, juridic aceste drepturi sunt recunoscute, garantate prin lege. În legătură însă cu aplicarea şi ocrotirea lor am însă nişte rezerve. Iar rezervele cresc dacă mă raportez la calitatea statului de slujitor al cetăţeanului. Pentru că din simpla observaţie a modului în care se comportă statul faţă de cetăţean este mai degrabă invers. 

  1. Principiul adoptării democratice a legilor juridice;

Teoretic acest principiu pare respectat, legile se adoptă de către aleşii noştri aşa cum le dictează constituţia. Practic, revenind la aleşii noştri infractori, invinuiţi sau inculpaţi, ne putem întreba cât de democratic este pentru un cetăţean cinstit ca legea să fie făcută de către aceştia? Ce legi drepte pot face nişte aleşi strâmbi? De câte ori încalcă aleşii – în adoptarea unui act normativ –  legea fundamentală şi dau înapoi doar dacă nu mai au încotro?

  1. Principiul separaţiei puterilor statului;

Da, din nou vorbim despre o dihotomie între teorie şi practică. Căci în statul nostru de drept totul este teoretic. Avem separaţie între puterea legislativă, cea executivă şi cea judecătorească, este stabilită prin Constituţie şi ne mândrim cu asta.  În practică însă puterea legislativă şi cea executivă încearcă în orice moment să subjuge puterea judecătorească. Intră cu cizmele pline de noroi în justiţie.  Dar la ce ne putem aştepta dacă purtătorii de cizme sunt ei înşişi certaţi cu justiţia?  Noi i-am ales murdari de penal, cu cizmele pline de noroiul corupţiei şi-acum avem pretenţii să poarte botine onorabile şi să se comporte ca şi cum ar avea conştiinţa albă ca neaua.  Când ai ales porcul nu te poţi aştepta la altceva decât la o existenţă de cocină.

  1. Principiul justiţiei independente.

Fundamental principiu, fără el nu mai putem vorbi de democraţie, nici de apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului.  Căci statul de drept fără democraţie este precum gardul fără stâlpi, se dărâmă la prima adiere de vânt. Nu e greu de înţeles ce înseamnă o justiţie independentă, e greu însă de acceptat o asemenea independenţă din partea politicienilor, a celor  care sunt infractori condamnaţi, învinuiţi sau inculpaţi în dosare penale. O idependenţă reală a justiţiei nu convine alesului nostru şi-atunci singura lui preocupare este să pună piedici acestei independenţe, să înlăture in(ul) din noţiune. Pornind însă de la acest adevăr şi de la faptul că reprezentanţii noştri în cele mai înalte niveluri nu au ajuns acolo prin propria lor forţă ci cu ajutorul votului nostru am putea să concluzionăm că nici poporului nu prea-i place această independenţă a justiţiei. Câtă vreme am ales în urale această „pleavă” eminesciană, nu ne putem aştepta ca ea să se transforme în diamante. 

Pare că singura bătălie a acestei ţări şi a acestui popor este lupta împotriva statului de drept. Ăsta amărât şi mai mult teoretic. Iar apărarea lui vine doar de la câţiva magistraţi curajoşi şi, în ultima vreme, de la Uniunea Europeană. Poporul însuşi a ales să se lupte cu statul de drept, sugerând că suveranitatea lui este mai importantă decât această noţiune pe care fie că n-o înţelege fie că nu-i convine înţelesul.  O bătălie pe care o duce cu sine însuşi căci până la urmă anularea statului de drept duce la anularea suveranităţii poporului.

Şi revenind din nou la practică, în teorie suntem tari. Avem un stat de drept beton, din păcate pus în practică într-o ţară strâmbă. Căci ce stat de drept este acela în care statul poate să ne spună prin lege că nu pune în aplicare o hotărâre judecătorească prin care justiţia l-a obligat să-i dea nişte bani cetăţeanului?   Ce stat de drept este când legea fundamentală spune că ordonanţele de urgenţă se dau doar când frige ţara, ori ele curg ca apa dintr-un fluviu, la nesfârşit? Ori poate ţara este într-un permanent incendiu şi noi n-am observat.

Nici un cetăţean nu va recunoaşte că a contribuit din plin la strâmbarea acestei ţări în care încearcă să trăiască statul de drept, de cele mai multe ori în comă. Suntem o naţie care dăm vina pe oricine altcineva numai pe noi înşine nu. Ne place respectul dar nu respectăm pe nimeni, ne place onoarea dar nu ştim a o avea, ne place toleranţa altora faţă de noi dar nu ştim a tolera pe nimeni, ne plac drepturile dacă sunt ale noastre şi nu ale vecinului, ne place Europa dar nu ne plac regulile ei şi ne place democraţia dar numai partea de drepturi nu şi cea de obligaţii. Şi mai presus de toate strigăm sus şi tare că ne place cinstea şi oamenii cinstiţi dar alegem să ne conducă infractorii, hoţii, plagiatorii, lipsiţii de onoare, toţi „acei gunoi” indicaţi de poetul nemuritor, Mihai Eminescu.

            În concluzie cred că dacă nu ne trezim, ne aşteaptă vremuri dure. Căci dacă statul de drept va continua să existe numai în teorie dar va fi strâmb în aplicarea lui în practică de zi cu zi ne vom trezi că cetăţeanul strâmb şi el într-o ţară strâmbă, va preferea să voteze politicieni care să îi conducă spre dictatură. Iar când va ajunge acolo va constata că a ales nu ceea ce îl salvează ca individ ci ceea ce îl ucide.

Anunțuri


Categorii:Juridice, Politica în cuvinte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: