Cochetăria și monarhia


Stema_RegalaRegele Mihai și conceptul de monarhie au fost speranțele la care ne-am întors de câte ori ne-a fost greu din 1990 încoace. Și ne-a tot fost. Nu cred că poporul român și-a dorit cu adevărat schimbarea formei de guvernământ din republică în monarhie dar la zile negre cochetăm cu ideea.
E ca și cum am visa în secret să ne întoarcem la ceva stabil când nu mai e nimic de făcut. Nu știm cum e, dar pare a fi ceva mai bun decât ceea ce este. Și pe lângă toate astea e de bon-ton să fii regalist. Așa, din când în când. Și doar teoretic.
În mintea românului ideea de monarhie revine ca atunci când, pe vremuri, dezamăgit de greutățile vieții, constatai că nu mai ai nici o opțiune, că ușile îți sunt toate închise. Te străfulgera o ultima opțiune: mina de cărbuni. Mina, acolo unde erai primit în orice moment și în orice împrejurare, căci mâna de lucru pentru o viață sub pământ era greu de găsit. Sigur, nu te-ai fi dus niciodată în mină dar era bine să știi că ai unde să pleci dacă nu mai era nici o speranță. Așa și cu ideea de monarhie la români. O idee cochetă, alint în prag de seară.
De-a lungul timpului, după 1990, de câte ori ne-a dezamăgit vreun politician, guvern sau președinte s-a găsit cineva care să spună ”ei, dacă am fi avut monarhie, altfel ar fi stat lucrurile”. Vorbe spuse în zile de negură politică și uitate în ziua următoare la prima rază de soare sau din uituceală tipic românească.
Este nevoie de o monarhie în România? Dacă privim regele ca pe un arbitru care nu face parte nici din învingătorii politici la un moment dat dar nici dintre învinși, aș zice că da. Când politicienii ar sări unii la gâtul altora în acest război permanent al cărei scop este preluarea puterii și a resurselor, poate că s-ar mai domoli dacă i-ar mai fluiera cineva sau le-ar arăta cartonașul galben. Sau pe cel roșu.
Pentru simplul cetățean român, obișnuit să numere banii pe care îi cheltuie puterea din 5 în 5 ani pentru alegerile prezidențiale iar uneori și pentru suspendarea președintelui, un rege ar însemna economii care ar putea să ajungă în buzunarul lor sub formă de pensie sau salariu. Ar însemna mai puțin circ, ar însemna mai mult respect din partea politicienilor. Mai mult decât atât, românului hulit peste hotare în aproape toate țările din vest i-ar fi mai ușor când regele țării sale s-ar înrudi cu Regina Angliei și cu alte fețe regale din lume. S-ar simți mai egal cu cetățenii din țara unde a ales să muncească.
Alintul politicienilor care din când în când se declară regaliști este cu totul altceva. Este o cochetărie ieftină de fată bătrână.
Înainte de a trece la analiza formelor de alint a politicienilor așa numiți regaliști, este necesar să spunem câteva cuvinte despre monarhia din România, această Casă Regală care conviețuiește alături de noi cu discreție, fără a se amesteca în politica murdară din țară dar care a pus umărul, de câte ori a fost nevoie, la construirea unei imagini mai bune a României peste hotare.
Am avut o șansă de revenire la monarhie după evenimentele din 1990? Poate că da doar că n-am știut să o fructificăm. Instituția monarhică a fost permanent discreditată de organele puterii în România iar manipularea românului a fost susținută de fiecare președinte al României.
În aprilie și decembrie 1990, președintele Ion Iliescu a refuzat să-i permită regelui Mihai și familiei sale regale să-și petreacă Paștele și Crăciunul în țara natală. Motivând că s-ar pregăti o ambuscadă pe autostrada București – Pitești împotriva suitei regale, Regele Mihai și însoțitorii săi au fost duși sub escorta la Otopeni și expulzați. În noiembrie 1994, PDSR, aflat la guvernare în acea perioadă, îi cerea Ministerului de Externe să-l declare pe „fostul” rege persoană non-grata. Se pare că Ion Iliescu pregătise și o lege care să îi interzică lui Mihai I să intre în România.
În 1997, sub președinția lui Emil Constantinescu, regimul politic CDR îi oferea regelui pașaport romanesc pe care scria „Mihai I – cetățean roman” dar alintul acestora cu monarhia s-a oprit doar la această măsură. Constantinescu a fost unul din puținii politicieni – poate singurul – care nu a primit un vot negativ ci unul de speranță din partea alegătorilor. Anii de guvernare ai CDR și președintele Emil Constantinescu ar fi putut fi ocazia înlocuirii republicii cu instituția monarhică. Trebuia doar curaj, curaj care nu a fost să fie. Deși Emil Constantinescu promisese în campania electorală că va iniția demersurile pentru revenirea la monarhie.
Președintele Traian Băsescu nu a fost brutal ca Ion Iliescu în măsuri față de instituția monarhică dar a avut declarații extrem de dure față de Regele Mihai considerând actul de abdicare din 1947 un act de trădare față de interesul național al României. Chiar și așa Băsescu s-a alintat și el cu monarhia căci a declarat că nu are nimic cu sistemul monarhic ci doar cu regele Mihai.
Alături de președinții care fie l-au urât din toți rărunchii pe Rege (precum Ion Iliescu), fie l-au folosit în campania electorală pentru a strânge voturi (precum Emil Constantinescu) fie l-au considerat trădător (precum Traian Băsescu) și o parte a politicienilor români au cochetat, alintându-se, cu ideea de monarhie.
Aș aminti dintre aceștia doar câteva nume:
– Călin Popescu Tăriceanu fostul preşedinte al PNL, care a declarat că nu i se pare inutil ca la revizuirea Constituţiei să se discute despre monarhia constituţională.
– Crin Antonescu, președintele PNL, și-a afirmat în mai multe rânduri opțiunea că cea mai convenabilă formă de guvernare pentru România este monarhia constituțională. Actualmente același om este președintele comisiei de revizuire a Constituției și nu aud decât că se pune în discuție o stabilire mai clară a atribuțiilor Președintelui față de cele ale Primului Ministru. Despre monarhie nici o vorbă.
– Andrei Chiliman, primar de sector în București și membru marcant PNL a declarat că revizuirea constituției este o bună ocazie ca politicienii să readucă Monarhia în România.
– Teodor Paleologu, membru marcant PDL a afirmat că instalarea monarhiei constituționale ar fi o soluție pentru a opri conflictul din societate, nu pentru că aceasta ar fi superioară republicii, dar pentru că e mai potrivită particularităților culturii politice românești.
– În 2012 s-a trimis USL, opoziției și Bisericii naționale o scrisoare prin care se dorea începerea demersurilor pentru restaurarea Monarhiei constituţionale. Printre semnatarii acestui apel se numără, printre alţii, Dinu Giurescu, Doina Cornea, Mihai Şora, acad. Alexandru Zub, Dinu Zamfirescu, Constantin Marţian, surorile Coposu, Lucia Hossu-Longin, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Sorin Dumitrescu, Dan Puric, Filip Iorga, Mircea Diaconu și Ştefan Câlţia.
”Chemăm Uniunea Social-Liberală ca, în proiectul de modificare a Constituţiei, să includă revenirea la Monarhia constituţională. Îi chemăm pe liderii politici, pe oamenii de afaceri şi pe liderii de opinie patrioţi să se ralieze acestei propuneri. Chemăm Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Greco-Catolică să îşi demonstreze vocaţia de biserici naţionale şi să-şi recunoască Regele Uns al lui Dumnezeu. Chemăm Academia Română şi îi chemăm pe oamenii de cultură liberi şi responsabili să explice necesitatea restaurării Monarhiei.” – spuneau semnatarii acestui apel.
Fiecare demers teoretic al acestor politicieni, luați doar cu titlul de exemplu pentru că nu sunt singurii, poate fi considerat un alint al acestora cu monarhia, o stare de cochetărie cu regalitatea. Căci numai în acest registru putem interpreta declarațiilor lor emfatice dar care nu au trecut niciodată de la stadiul de teorie la cel de practică. Căci fiecare din domniile lor știu faptul că trecerea de la republică la monarhie nu se poate face printr-o simplă revizuire a constituției ci printr-o înlocuire totală a acesteia.
Ori în aceste condiții declarațiile lor de ”Da, și eu sunt monarhist!” lasă loc doar concluziei de vrăjeală politică. Aceste declarații sunt doar sloganuri electorală strigate chiar în afară și dincolo de campanii.
Iată că în aceste momente însăși Constituția este pe cale să se revizuiască. Să se revizuiască, nu să se schimbe. Ori cuvântul revizuire nu înseamnă decât că monarhia nu va fi luată în dezbatere nici de data aceasta. Și că oamenii aceștia discută la un moment dat despre oportunitatea revenirii la monarhie doar pentru a-și îmbunătăți imaginea lor publică. Că este doar o formă de alint demnă de maestrul Caragiale: ”Să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic”

Lili Crăciun



Categorii:Politica în cuvinte

Etichete:

2 replies

  1. Am cantat Traiasca Regele pana la 15 ani.,care au fost traiti in monarhie.Ce s-a plantat atunci in suflet nu poate scoate nimeni..Ca e bine,ca e rau,asta stie Dumnezeu.Plecarea regelui a inaugurat toate relele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: