• Să scrii, mamă, poveștile lor de viață. Merită și ele o carte.
• Am să scriu, Buni. Am să scriu. Nu despre toate dar am să scriu.
• Ha, ha, ha! Clar că nu despre toate. Ar ieși trei sau patru volume volume dacă

ai face-o. Alege și tu poveștile cele mai interesante. În plus, unele au fost doar în trecere. Apropo, le-ai numărat vreodată? Câte au fost până acum?

• Vreo 30, cred.
• Măiculiță!

…

După douăzeci de ani de viață tihnită, am lăsat în urmă liniștea provinciei, dealurile romantice ale Copoului și teii cu mirosurile îmbietoare și ne-am aruncat în viața tumultoasă a capitalei. 2001. Era prima iarnă pe care o petreceam în București. Venisem din vară, cu gândul că de aici se împart feliile de tort și cozonacul, că ai mai multe șanse să obții recunoaștere dacă ești aproape de prăjitură. În naivitatea noastră – de care nu ne-am dezbărat nici pînă azi – eram convinși că este suficient să fii deștept și pasionat de meserie ca să fii chemat la împărțeală. O glumă. O fi Bucureștiul capitala țării de unde se dă ora exactă, o fi adevărat că numai la kilometrul zero se rumenește cel mai bine cozonacul și iese cea mai pufoasă cremă de tort. Dar prăjiturile se împart de acela care are în mână cuțitul, după pofta inimii sale și nu după inteligența și cinstea comesenilor. Și nu știu cum, întotdeauna cuțitul se află între degetele unui șmecher, care își reține partea cea mai mare și mai grasă iar restul feliilor le împarte altor șmecheri.

Era un decembrie cald, cu zile însorite – semănând mai mult a toamnă – care luaseră peste picior anotimpul rece. Crăiasa Albă nu părea să aibă în plan să trimită în dar pământului fulgi pufoși și ger năpraznic. Se apropia Crăciunul. Și, cum îl lăsasem pe fiul nostru cel mare în Iași cu bunică-sa – până avea să termine facultatea -, rămăsese stabilit să ne adunăm de sărbători cu toții în noua casă, în jurul unei mese bogate cu fel de fel de bunătăți, acompaniate de un pahar de vin și de voie bună.

Viața a hotărât, însă, altfel. Chiar cu două zile înainte de Crăciun, ca să ne tihnească sărbătorile, ne-a dat o palmă. Una…

(Restul poveștii o veți citi în cartea ”Menajerele soacrei mele” – carte care sper să apară anul acesta (2016)

Categorii:Menajerele soacrei mele