CAP. 0 – BUNI


Imagine

 

  • Să scrii, mamă, poveștile lor de viață. Merită și ele o carte.
  • Am să scriu, Buni. Am să scriu. Nu despre toate dar am să scriu.
  • Ha, ha, ha! Clar că nu despre toate. Ar ieși trei sau patru volume volume dacă

ai face-o. Alege și tu poveștile cele mai interesante. În plus, unele au fost doar în trecere. Apropo, le-ai numărat vreodată? Câte au fost până acum?

  • Vreo 30, cred.
  • Măiculiță!

După douăzeci de ani de viață tihnită, am lăsat în urmă liniștea provinciei, dealurile romantice ale Copoului și teii cu mirosurile îmbietoare și ne-am aruncat în viața tumultoasă a capitalei. 2001. Era prima iarnă pe care o petreceam în București. Venisem din vară, cu gândul că de aici se împart feliile de tort și cozonacul, că ai mai multe șanse să obții recunoaștere dacă ești aproape de prăjitură. În naivitatea noastră – de care nu ne-am dezbărat nici pînă azi – eram convinși că este suficient să fii deștept și pasionat de meserie ca să fii chemat la împărțeală. O glumă. O fi Bucureștiul capitala țării de unde se dă ora exactă, o fi adevărat că numai la kilometrul zero se rumenește cel mai bine cozonacul și iese cea mai pufoasă cremă de tort. Dar prăjiturile se împart de acela care are în mână cuțitul, după pofta inimii sale și nu după inteligența și cinstea comesenilor. Și nu știu cum, întotdeauna cuțitul se află între degetele unui șmecher, care își reține partea cea mai mare și mai grasă iar restul feliilor le împarte altor șmecheri.

Era un decembrie cald, cu zile însorite – semănând mai mult a toamnă – care luaseră peste picior anotimpul rece. Crăiasa Albă nu părea să aibă în plan să trimită în dar pământului fulgi pufoși și ger năpraznic. Se apropia Crăciunul. Și, cum îl lăsasem pe fiul nostru cel mare în Iași cu bunică-sa – până avea să termine facultatea -, rămăsese stabilit să ne adunăm de sărbători cu toții în noua casă, în jurul unei mese bogate cu fel de fel de bunătăți, acompaniate de un pahar de vin și de voie bună.

Viața a hotărât, însă, altfel. Chiar cu două zile înainte de Crăciun, ca să ne tihnească sărbătorile, ne-a dat o palmă. Una…

(Restul poveștii o veți citi în cartea ”Menajerele soacrei mele” – carte care sper să apară anul acesta (2016)

 



Categorii:Menajerele soacrei mele

1 reply

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: